sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 9:44

LIDER FNME, despre GREVA JAPONEZĂ din CEO: PROBLEMELE sunt REALE


Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Constantin Mitrescu, atrage atenţia că problemele minerilor şi ale energeticienilor nu se rezolvă prin proteste.

Constantin Mitrescu spune că oamenii au dreptate, când cer reducerea vârstei de pensionare, salarii mai bune şi întinerirea personalului din producție. Liderul FNME afirmă însă că soluţiile pentru rezolvarea lor sunt la guvernanţi, nu la administraţia companiei. “Este un semnal de alarmă, pentru că, într-adevăr, sunt atâtea probleme, neajunsuri pe care şi noi, împreună cu cei din Federaţia Univers, le-am indentificat. Am făcut adrese către Directorat, factorii de decizie, către politicieni pentru a încerca să le rezolvăm. Unii fac aceste greve, dar nu vin şi cu soluţii. Problemele ridicate de cei intraţi în grevă japoneză sunt reale, dar nu se rezolvă prin astfel de proteste. Problemele sunt şi din cauza preţului record al certificatelor de CO2. Din cauza aceasta, compania are o lipsă mare de fonduri pentru a rezolva celălalte probleme ridicate de oameni. Din păcate, soluţiile sunt numai în mâna guvernanţilor. Noi, cei de la FNME şi Univers, am fost toată vara la discuţii pentru a nu pierde grupa de muncă. Am mers pe la parlamentarii de Gorj, Florin Cârciumaru şi Mihai Weber, pe la Inspecţia Muncii Bucureşti, am făcut o serie de demersuri pentru a fi prelungite avizele pentru grupa de muncă. Nu am mediatizat aceste lucruri”, a conchis Constantin Mitrescu.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

8 comentarii

  1. Ce sa mediatizati ? Nu va intereseaza decat propriile interese ! Ce probleme si ce solutii au fost ridicate de tandemul UNIVERS-FNME ? Stati ca mortul in papusoi traind de pe spinarea celor care se spetesc pentru bunastarea voastra. O dati langa CU CODOIUL si pasati responsabilitatea. Toata vara la bucale a-ti facut o treaba mare prelungind agonia celor care din lipsa de alternativa mai stau in sandrama. Cum au fost facute masuratorile daca si secretarul de stat a ramas uimit de gradul de poluare ? O vorba batraneasca spune ,,Daca copilul nu plange masa nu îi da țîță! Fara grupa de munca SANDRAMAUA si SINDICATUL domniilor voastre va fi ISTORIE ! AMIN !

  2. Nu te mai lauda atat ba linge blide , ce tot o dai tu cu fnme si Universu ca ati facut voi demersuri ,ati facut pe dracu chestia asta cu grupa de munca si tot ce se intampla acum in ceo trebuia facuta o actiune unitara dar voi lingailor v-ati multumit sa stati pe burta ca va tine sefu vostru Boza bine mersi langa el la scuteala.Va tremurat chiloti la toti cand vi sa cerut de oameni din productie sa veniti acolo unde va este locul…aadica langa ei ca lideri adevaratinu prin birouri si sa lucrati impotriva oamenilor.Sunteti inspectori sociali decand nu v-am vazut prin cariere sa vedeti adevaratele probleme , ati venit acum cand a venit Ruset de sa mirat omul cate a putut sa vada ..sunteti de rasu curcilor baaa .nu mai iesiti si va aratati voi ca ati facut voi nustiu ce demersuri ca singuri asa cum ai credeti voi prosti sunt lideri astia mici care nu sunt patati ca voi ..pacat de Manu Tomescu pe care il stimez dar nici el nu poate face nimic din cauza mafiei voaste ca sunteti ca zala legati unul de altul la nivel inalt si nu poate singur sa va doboare dar dumnezeu nu doarme si veti plati fiecare pentru tot raul pe care l-ati facut. DOAMNE AJUTA

    • Bunoaica Nicu este si el nepatat. Vom fi alaturi de Bunoaica , Manu Tomescu și Lulu Iulian Pauna, lideri nepatati din CEO.

      • Lasa-ma Marule ca nu ei ridica osanale lui Boza pentru ca sunt tinuti la scuteala. Nu au loc de altii de la Sindicatul Rosia gen Ladaru, Relu Constantinescu, Gherendi, Manu Tomescu, consacrati ca talăngi boziste . Domnul Ion Raut le-a atras atentia ca au devenit penibili și aerieni dar ei nu au inteles. Au circumstante atenuante , ca sa intelegi trebuie sa ai urme de creier si la ei nu se prea gaseste. Unde nu e nici Dumnezeu nu cere .

  3. sindicate zero

    Liderii de sindicat in primul rand negociaza pentru ei si mai apoi negociaza pentru palmasi daca mai ramane ceva de negociat.Nu trebuie uitat faptul ca la noul CCM au taiat 10% din sporurile celor din productie pentru a da 10% spor de fidelitate la TESA motivand faptul ca era o crestere prea mare pe grila pentru bietii muncitori din productie care au pierdut toata marirea lor datorita inflatiei .Din pacate marea majoritate a liderilor de sindicat au uitat de unde au plecat ,au ajuns toti cu functii in ierarhia CEO,salarii babane si arata mereu cu degetul spre cei care muncesc cu adevarat,”mestesugarul prost da vina pe unelte”.Cat despre grupa II de munca ei nu au obtinut nimic,grupa II de munca s-a obtinut politic pentru ca nu mai este mult pana la alegerile prezidentiale si au nevoie de sprijin electoral , singurul lucru ce ar fi putut mediatiza acesti lideri de sindicat sunt plimbarile facute la munte si la mare :)).

  4. Renasterea minereasca

    Ei sunt inspectori sociali cu clasa mult peste 50.Mai pui ca mare parte au familiile angajate.
    Stai sa vezi ca maine poimane vine o noua negociere si o vezi sefe de birou sau serviciu,dar oricum puse bine.
    La fel in sucursale si emc.
    Va mai amagesc c

    • Va incurajez sa nu mai stati sub opincile unora ca Ladaru, Relu Constantinescu si altii ca ei.Băieții ăștia fac parte din grupul sindical”talăngile bozniace”, aripa grobienilor de la Roșia.

  5. Sindicatul Speranta

    Cati au nevestele si copiii angajati si care sunt?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: