LIDER: Noul MINISTRU al Energiei este un om cu VIZIUNE


Consilierul personal al fostului ministru, Dian Popescu, e convins că sub conducerea lui Anton Anton ministerul va funcționa la fel de bine ca pe vremea lui Toma Petcu.

Comisiile permanente pentru Politică economică, reformă şi privatizare, respectiv Industrii şi Servicii din Parlament, l-au validat, ieri, pe candidatul ALDE, Anton Anton, pentru funcţia de ministru al Energiei, cu 44 de voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”. Dian Popescu are o părere bună despre noul ministru al Energiei. Liderul ALDE Gorj spune că Anton Anton este un om cu experiență și va face față cu brio în noua funcție. “Noul ministru al energiei este profesor universitar hidraulic, este aproape în domeniul sistemul energetic, ca și tehnician. Este inițiatorul laserului de la Măgurele. Un proiect care, inițial, s-a crezut că nu va fi implementat și, după cum vedeți, este implementat la nivel mondial. Deci, practic, este un om cu viziune, un om care a mai fost ministru, știe ce e acela un minister, cred că este o alegere foarte bună, un om cu experiență. Au fost temeri și când a venit Toma Petcu în minister și CEO a mers foarte bine. Ca atare, eu sunt convins că și sub conducerea domnului Anton Anton ministerul energiei va funcționa la fel de bine și, implicit, companiile din subordinea ministerului energiei. Noi vorbim de CEO, pentru că suntem de aici, dar ministerul energiei are în subordine foarte multe, 90% din capacitățile de producție ale României de energie. Sunt ferm convins că ministerul va fi condus și strategia energetică a României va fi dusă la bun sfârșit”, a declarat Dian Popescu.

Dian: Nu știu dacă voi rămâne consilier personal

Dian Popescu spune că nu a purtat, deocamdată, o discuție cu noul ministru al Energiei pentru a vedea dacă rămâne sau nu consilier personal. „Nu pot să spun dacă voi rămâne consilierul personal al domnului Anton Anton, până nu voi avea o discuție cu noul ministru instalat în funcție. E o persoană pe care o cunosc, suntem colegi de partid de vreo doi ani și vom avea o discuție față-n față. Știe că am fost consilierul ministrului Toma Petcu. Nu ține de ce doresc eu, ci de ce dorește domnul ministru și nu mă pot pronunța eu”, a precizat președintele ALDE Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

GOSPODAR CA MINE NU-I! | Primarul Coiculescu de la Arcani a muncit o viață pentru un salon de vânătoare! Casa în care locuiește a primit-o moștenire

Aristică Coiculescu, primarul de Arcani, liberal dar cu dragoste mărturisită pentru PSD, trăiește modest, asta …

Un comentariu

  1. Sa vedem ce viziuni are și despre energeticieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: