duminică , 23 februarie 2020 - 16:16

Lider sindical din CEO amenință cu GREVA pentru SPORUL de fidelitate! Răspunsul unui DIRECTOR


Marian Pescaru, liderul Sindicatului Salariaților Exploatare Livrări Căi Ferate Uzinale(ELCFU) Motru, a anunțat miercuri la sediul executiv al Complexului Energetic Oltenia că va intra în greva foamei dacă angajații unității din care face parte nu vor primi și ei sporul de fidelitate. Liderul de la ELCFU a fost convins însă să renunțe la acțiunea de protest de către un director din companie care i-a dat acestuia în scris că de la 1 aprilie de acest spor cuprins între 5-20%, în funcție de vechime, vor beneficia și angajații acestei unități.

Liderul de sindical din cadrul ELCFU, știind că într-un adițional la CCM s-a făcut discriminare în rândul angajaților acestei unității, cei de la Motru, Rovinari și Mehedinți neprimind acest spor și nici cel de tură, a decis să avertizeze conducerea companiei că, dacă situația nu se reglează, aceasta va apela la măsuri extreme de protest. Sindicalistul s-a prezentat la CEO pregătit miercuri să intre în greva foamei dar, la o discuție avută cu un director din companie, acesta a fost convins să renunțe la grevă. Omul a primit un document scris prin care CEO și-a luat angajamentul ca de la 1 aprilie situația de la Motru să se alinieze celorlalte unități ELCFU ale companiei.

Nici spor de tură!

Angajați ai ELCFU Motru au dat în judecată la Târgu-Jiu și la Vâlcea, alături de alte sindicate, CEO-ul, solicitând sporul de tură neacordat deși era prevăzut în CCM.
Sindicatul salariaților din ELCFU este afiliat Federației Energetica de o lună de zile, acesta numărând în jur de 50 de membrii.
În ce privește protocolul local privind grila de salarizare, Pescaru nu a semnat încă documentul, acesta solicitând administrației ca angajații cu cele mai mici salarii, urcați la 1900 brut să fie prinși în grilă la clasa 16c.

Loading...

Citește și

PSD nu se poate decide, între „Cipriano Ronaldo” și „Adriano Neymar”, pe cine sacrifică în confruntarea cu „Messi” Romanescu! Gabriel Coica, candidatul ProRomânia la Primăria Tg-Jiu!

Pro România filiala Gorj a stabilit, joi, candidatul care va intra în cursa electorală pentru …

Un comentariu

  1. Trebuie strâns de co.ie Burlan, că din cauza ăstuia noi toți din fostul SNLO nu avem acest spor, iar salariile le-am avut cu 30% mai mici, față de cei din Complexurile Energetice. Dacă nici ac nu se încearcă să se dea la cei din SNLO sporul de fidelitate si armonizarea salariilor, beliții pe fosta.conducere a SNLO si pe actualul director de personal, că de 6 ani a fost incapabil să rezolve acest impediment. Așa când pui la resurse umane unul care habar nu are cu ce se mănâncă RU. Dar a lipit și el afișe cu PDL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.