LIDERI din PSD Gorj, la Pro România? REACŢIE


Gabriel Giorgi dă asigurări că echipa de la Gorj este una unită. Social-democratul nu crede că vreun membru PSD Gorj va pleca, în perioada următoare, la Pro România.

Informații potrivit cărora în rândul organizației ar exista nemulțumiri care ar duce chiar la plecarea unor lideri la partidul condus de fostul premier, Victor Ponta, au început să circule în ultima perioadă. Gabriel Giorgi crede că acestea sunt lansate de adversarii politici care vor să bage zăzanie în organizaţia PSD Gorj. Directorul Minprest Rovinari neagă că ar fi nemulţumiri în partid. Cu toate acestea, afirmă că dacă ar fi să plece cineva din PSD Gorj la Pro România, acele persoane ar fi “doar oportuniștii care umblă după cai verzi pe pereți”. “Sunt informații care au menirea să bage bățul printre gard în organizația PSD. Opozanții noștri și-au dat seama că suntem uniți și vor să semene un pic de dihonie în rândul nostru, dar nu reușesc. Nu există nicio nemulțumire! Noi suntem implicați în campania electorală, suntem uniți, se va vedea asta în rezultatele de la alegerile prezidențiale. Dacă e să plece cineva, pleacă oportuniştii care umblă după cai verzi pe pereţi. ”, a conchis Gabriel Giorgi.

loading...
Loading...

Citește și

MILIOANE de euro ÎN CONTURILE UM Sadu. Reacţia lui Bobaru

Liberalii gorjeni au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că cele 5 milioane de euro …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: