LIDERUL PNL Gorj, VEŞTI pentru PRIMARI


Contractele semnate de edilii din judeţ pe Fondul de Dezvoltare și Investiții vor fi preluate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat Dan Vîlceanu.

Preşedintele PNL Gorj a reacționat după ce, joi, într-o conferință de presă, liderul PSD Gorj, Mihai Weber, a criticat guvernul Orban pentru desființarea FDI. Dan Vîlceanu susține că PNL a luat această măsură pentru că în Fondul de Dezvoltare și Investiții în cont erau zero lei. Deputatul acuză guvernul PSD că voia să bage în faliment primăriile, pentru că autoritățile locale erau obligate să se împrumute pentru a face investiții fără să fie ajutate cu bani din bugetul de stat. „La Fondul de Dezvoltare, în cont erau zero lei. De fapt, ei se laudă cu nimic. Contractele semnate de primari pe acest fond vor trece pur şi simplu la Ministerul Dezvoltării. Este foarte bine că a fost desfiinţat Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Primăriile erau obligate să se împrumute, nu primeau nimic de la bugetul de stat. Nu poţi să duci primăriile în situaţia de a intra în faliment. Ei aveau atâta minte, atâta iresponsabilitate să condusă spre faliment unităţile administrativ teritoriale. Nu poţi face asta. Să le împrumuţi pe 20 de ani de acum încolo”, a conchis deputatul PNL. La sfârşitul lunii octombrie, şefii judeţului au anunţat că 6 localități din Gorj au primit finanțare pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, înființat prin Ordonanța 114. Suma totală care urma să ajungă în Gorj era de circa 75 de milioane de lei. Localitățile beneficiare de proiecte de FDI sunt: Tismana, Peștișani, Săulești, Săcelu, Baia de Fier și Văgiulești. Cu excepția orașului Tismana, unde banii, circa 10 milioane de lei, au fost alocaţi pentru înființarea rețelei de gaze naturale, celelalte localități au primit fonduri importante pentru reabilitări de drumuri comunale și sătești.

loading...
Loading...

Citește și

Peștișani. Fuiorea, CONVINS că-l ÎNVIGE pe Pigui în alegerile locale

Fostul viceprimar al comunei Peștișani candidează din nou la primărie, de data aceasta, din partea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.