LIDERUL USR Gorj, SCHIMB de REPLICI cu un PRIMAR de oraş


Radu Miruță şi Robert Filip s-au contrat după ce liderul Uniunii Salvaţi România Gorj a fost, în weekend, în campanie electorală în oraşul Rovinari.

Liderul USR Gorj a povestit, pe pagina de socializare, cum au decurs discuţiile cu rovinărenii pe care i-a întâlnit când a ajuns în oraş. “La Rovinari, am găsit o lamentare totală, oamenii aproape că nici nu mai speră, principalele probleme reclamate fiind problemele din spital și plecarea oamenilor din zonă”, a scris Radu Miruță pe facebook. Liderul Uniunii Salavați România susține că a reușit să vobească cu 4-5 rovinăreni despre problemele și nevoile lor, pentru că, la ora 10:00, centrul orașului era pustiu, iar în piață aproape nimeni. Miruță spune că a discutat doar cu câțiva bătrâni nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în spital. Radu Miruță recunoaște că, în ultimii ani, autoritățile locale au mai realizat câte ceva. Din punctul său de vedere însă, realizările sunt “mult sub pragul suficienței”. “ Zona este înghețată. De jur-împrejurul Rovinariului se văd șiruri întregi de case părăsite”, a mai declarat liderul USR Gorj.
Filip: Să termine cu PROSTIILE
Primarul Rovinariului spune că liderul USR Gorj greșește, dacă are de gând să facă propagandă electorală criticând autorităţile locale. Robert Filip îl invită pe Radu Miruţă la Rovinari să-i arate cât de mult s-a dezvoltat oraşul în mandatul său.“ Cred că domnul Miruță a fost peste deal și a confundat zonele. Îi transmit să termine cu prostiile. Îl invit să vină să vadă orașul din Gorj cu cele mai multe lucrări, locuri de muncă create și fonduri europene atrase”, spune, în replică, Robert Filip. În ceea ce privește spitalul din oraș, edilul îi transmite lui Radu Miruță că pentru unitatea spitalicească au fost atrase fonduri de circa 100 de milliarde de lei vechi, iar, în ultimele luni, au venit și 7 doctori. “Populismele ieftine țin la țară, nu la noi”, mai spune edilul.

loading...
Loading...

Citește și

PRIMAR din Gorj, NEMULŢUMIT că nu a fost invitat la discuţiile cu ministrul de Finanţe

Ion Ciocea îi critică pe liberali pentru că nu l-au chemat să participe, în weekend, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: