duminică , 21 octombrie 2018 - 22:20

Lucrările de la Stadionul Municipal tot în stand-by


Lucrările de la Stadionul Municipal în stand-by până la finalizarea licitaţiei!
Acesta nu este însă şi singurul motiv. Lucrările depind şi de starea vremii având în vedere că acestea se execută în aer liber şi totul depinde şi de condiţiile meteorologice. În acest moment mai sunt de executat o pasarelă şi canalizarea pluvială.

O veste proastă ar fi faptul că o licitaţie poate dura între o lună şi trei luni de zile, în funcţie de contestaţiile care sunt depuse. Vestea bună este că legislaţia a fost îmbunătăţită din acest punct de vedere şi cei care contestă o licitaţie trebuie să achite o garanţie de 30% din valoarea lucrării. Astfel, dacă pierd contestaţia, se pierd şi banii.
„Eu cred că cei de la CNI sunt direct interesaţi ca să rezolve cât mai repede problema cu licitaţia. Pentru că este vorba de o licitaţie, care din punctual meu de vedere se poate rezolva într-o lună de zile, dar se poate rezolva şi în trei luni de zile în condiţiile în care există contestaţii”, a declarat edilul Municipiului Târgu-Jiu.

Compania Naţională de Investiţii a primit de la Guvern pentru efectuarea acestor lucrări aproape 5 milioane de euro. Până acum au fost cheltuite peste 21 de milioane de euro cu lucrările la Stadionul din Târgu-Jiu.

loading...
Loading...

Citește și

ATENȚIE viitori miri din Gorj: ANAF a demarat „operațiunea nunta”, AMENDA este semnificativă!

Fiscul va trimite proaspeților însurăței formulare pentru a trece fiecare detaliu economic în raport cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.