„Lupta pentru Europa va fi mai strânsă sezonul acesta”

parvulescu-si-pustai

Cu câteva etape înainte de se trage cortina de iarnă peste stagiunea 2013-2014, principalii responsabili de la Pandurii analizează şansele trupei gorjene pentru un loc în Europa.

Locul IV în Liga I cu doar câteva etape înainte de finalul lui 2013 (două din tur și încă două din retur), pare să menţină Pandurii în lupta pentru o nouă participare în cupele europene. Cele 27 de puncte acumulate, dar şi numărul foarte mare de goluri marcate (32) constituie motiv de satisfacţie pentru tehnicianul Cristi Pustai atunci când vine vorba despre graficul de moment al obiectivului pentru acest sezon. Din păcate însă, legat tot de statistici, Pandurii păcătuieşte la numărul de goluri primite (18), în acest campionat formaţia gorjeană neprimind gol doar în două partide: în etapa a X-a, în jocul din deplasare cu Săgeata Năvodari, şi în etapa a XIV-a, la Viitorul. Deşi Pustai este un antrenor care pune mare accent pe defensivă, dar şi pe faza a doua şi contraatac (luând exemplu şi sistemul de joc folosit cu predilecţie, acel 4-2-3-1), cifrele indică faptul că echipa din Târgu Jiu a primit gol în fiecare dispută de pe teren propriu, mai exact 10 goluri în 8 etape. Acest ultim aspect pare să fie şi principala îngrijorare din momentul de faţă a antrenorului Cristi Pustai, care abia aşteaptă iarna pentru a pune la punct faza defensivă: „Am primit din nou gol şi în ultima etapă de campionat. Asta e o problemă pe care tot încercăm să o rezolvăm. Bine măcar că nu am pornit cu handicap, că de multe ori am pornit din minutul 5 sau 10 cu gol pentru adversari și apoi am alergat să revenim în joc, pe un moral bun, pe un grup bun, şi de multe ori am reuşit să întoarcem rezultatul. O să vină și iarna și o să vedem ce avem de făcut și pe axul central, dar, de regulă, când se primește un gol, nu sunt de vină doar 2-3 jucători, ci mai mulţi”, spune antrenorul pandurilor. Pustai găseşte totuşi o posibilă explicaţie pentru randamentul relativ scăzut al defensivei sale: „Am jucat mai multe meciuri, am avut parte de un tur dublu ca număr de jocuri și acest lucru a implicat și o stare de oboseală, dar și o stare de accidentări. Am avut la un moment dat 9 jucători accidentați”.

Vin alţii din spate…

Chiar dacă, în acest moment, Pandurii ocupă un loc „european” în clasamentul Ligii I, tehnicianul Cristi Pustai sesizează faptul că mai este mult până departe. „Principalul” de pe banca gorjeană simte deja în ceafă suflul câtorva echipe ce au revenit în lupta pentru primele poziţii ale campionatului. Ca atare, Pustai este de părere că misiunea pandurilor pentru o nouă prezenţă în Europa va fi extrem de dificilă: „Nu numai Ceahlăul s-a apropiat de noi, eu mai văd şi Vasluiul un adversar periculos. Ce bun era acum un punct cu Vasluiul! La fel, mai văd şi CFR-ul în cărţi. Şi chiar Dinamo. Deci lupta va fi mare sezonul acesta pentru cupele europene. Nici pentru locul 1 nu va fi așa ușor ca anul trecut. Eu cred că lupta va fi mai strânsă”. Şi conducerea Pandurilor pare să-i dea dreptate antrenorului Cristi Pustai atunci când vine vorba despre lupta foarte grea de la nivelul superior a Ligii I. Preşedintele executiv al clubului gorjean, Eugen Pîrvulescu, are însă încredere în lotul lui Pustai, mai ales dacă în iarnă vor mai apărea şi ceva întăriri: „E un campionat interesant, mai palpitant, cu Vaslui care a venit sus, Dinamo care cu siguranţă nu va face niciodată un pas înapoi. Vă daţi seama ce meci ne aşteaptă cu ei şi în Cupa României… Dar eu zic că avem un lot valoros, probabil în iarnă o să mai achiziţionăm 1-2 jucători care să ne ajute la realizarea obiectivelor şi cu siguranţă Pandurii se va bate pentru un loc în cupele europene”. Din câte se pare, cei de la Pandurii vor ca participarea în cupele europene să devină o tradiţie la Târgu Jiu: „N-a fost uşor să obţinem acest loc de cupă europeană nici anul trecut. Niciun obiectiv măreţ nu e uşor. Noi ne dorim o asemenea poziţie pentru că vrem să construim o tradiţie aici, nu avem tradiţie acum în competiţiile europene. Pentru asta avem nevoie să ne calificăm şi în acest sezon”, concluzionează „executivul” clubului de fotbal gorjean, Eugen Pîrvulescu.




loading...
Loading...

Citește și

Pandurii cere explicaţii la FRF în privinţa transferurilor

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-a adresat preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.