sâmbătă , 19 octombrie 2019 - 1:07

MAI angajează 2.500 de civili! Când încep încadrările directe

MAI

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat pe un site de socializare că începând cu 15 februarie vor începe procedurile de încadrare din sursă externă. Astfel, 2.500 de civili vor fi angajaţi ca subofiţeri de poliţie. MAI susţine că aceste încadrări din surse externe sunt necesare pentru acoperirea deficitului de personal.

În plus, 1000 de agenţi de poliţie vor deveni ofiţeri. Pentru a ocupa acest post, agenţii trebuie să promoveze un examen, organizat de minister chiar în această lună. ”Ședință de evaluare a activității MAI, decembrie 2015 – ianuarie 2016. Efectivele MAI primesc întăriri / Și tu poți să fii colegul nostru! O prioritate a ministrului afacerilor interne este reducerea deficitul de personal la nivelul structurilor MAI. Astfel, o primă etapă este organizarea concursurilor pentru un număr de 1.000 de agenți de poliție care vor avea ocazia să treacă în corpul ofițerilor, bineînțeles, după promovarea examenului. Începând cu 15 februarie a.c., vor fi inițiate procedurile de încadrare din sursă externă pentru un număr de 2.500 de posturi destinate structurilor operative! Succes tuturor!”, se arată în anunţul postat de MAI pe facebook.

Elevii şi studenţii, încadraţi la termen

MAI a mai precizat, pe pagina de socializare, că absolvenţii de şcoli de poliţie şi academie vor fi încadraţi la timp, fără întârzieri. ”Promoțiile 2016 ale școlilor MAI, reprezentând aproximativ 1.500 de absolvenți, agenți și ofițeri, vor fi încadrate la termen, fără întârzieri. De asemenea, luna aceasta vor începe concursurile pentru trecerea în corpul ofițerilor a 1.000 de agenți de poliție. Cele peste 2.000 de posturi din sursă externă sunt destinate încadrării de agenți și subofițeri pentru structurile operative ale ministerului.
Această măsură a încadrării din sursă externă este una de excepție, necesară pentru acoperirea deficitului de personal din MAI care s-ar putea accentua prin ieșirile la pensie ca urmare a intrării în vigoare de la 1 ianuarie 2016 a Legii pensiilor militare”, precizează MAI.

Revoltă pe Facebook

anunt-MAI

Anunţul făcut de MAI a creat nemulţumiri atât în rândul poliţiştilor, cât şi a civililor. „După 12 ani vechime în MAI am fost disponibilizat abuziv, fără dreptul de a participa la examen, la câteva luni după mitingul celebru „ieşi afară javra ordinară”. Ruşine MAI (cât şi sindicatelor care nu au făcut absolut nimic în 2011 şi nu fac nici acum), când ai 3000 de oameni disponibilizaţi, anunţi că se vor face angajări din sursă externă. Oare eu şi ceilalţi colegi disponibilizaţi suntem consideraţi tot sursă externă? Şi cei 12 ani în care am trudit fără abateri disciplinare şi obţinând calificative de b şi fb, sunt tot sursă externă? Ruşine încă o dată sindicatelor din MAI care ar fi putut să îndrepte porcăriile lui Băsescu din 2011”, a postat un fost poliţist. „MAI face angajări din sursă externă după ce în 2011 a făcut „curat” în grădina proprie eliminând cu duiumul pe criterii rămase enigma şi în ziua de azi. Sunt curios dacă aceste „angajări” vor fi la fel de transparente precum disponibilizările din 2011. Presimt un val de nepoţei cu caschetă! Totodată vreau să mulţumesc celor din Minister care nu ne-au uitat şi ne-au pus pe lista de priorităţi având în vedere nedreptatea făcută de cei de dinaintea lor”, a mai scris o altă persoană. „Nu este corect.” . “RUŞINE !!!”. Acestea sunt doar o parte din mesajele de nemulţumire postate la anunţul MAI.

loading...
Loading...

Citește și

GOSPODAR CA MINE NU-I! | Primarul Coiculescu de la Arcani a muncit o viață pentru un salon de vânătoare! Casa în care locuiește a primit-o moștenire

Aristică Coiculescu, primarul de Arcani, liberal dar cu dragoste mărturisită pentru PSD, trăiește modest, asta …

9 comentarii

  1. este ceva fara precedent ,pt.cei ce au vrut la academiille din sistem nu sa putut ,examene probe sportive,limbii streine,bani cheltuiti cu cazare ,masa,si altele,ori acum vati trezit ca sunt buni orice neaveniti in sistem ,incurajati nepregatirea,neprofesionalismul./

    • Poate ca nu s-a putut pentru ca din cate vad si in comentariul atasat de dvs. nu prea stapiniti bine limba romana…frustrati pe internet sunt destui care isi varsa nemultumirile online si in grupul de prieteni/familie.

  2. Si angajarile agentilor pe ce sunt bazate? Ce vor trebui sa faca cei ce vor sa devina agenti de politie? Ca nu e specificat…

    • Din ce se da examen pentru incadrarea directa pentru agenti de politie? Care sunt proble fizice si din ce se da la proba scrisa?Can au loc inscrierile si unde? Iar probele sportive vor fi la Campina sau la nivel de judet?

      • In orice caz, nu sunt de acord cu cei care spun nu „incadrarilor directe„. E nevoie de o forta psihica si o pregatire fizica iesite din comun, avand la dispozite doar vreo 3-4 luni pentru pregatire si plus de asta sunt oameni si din exterior capabili sa faca fata meseriei de politist, care au facultati grele in spate, care gandesc logic, au informatii din multe domenii doar ca din pacate, nu au reusit sa prinda un loc de munca in domeniu. Asa ca ar fi bine sa nu se arunci cu noroi inainte sa spui hop.

  3. As vrea sa pot ajuta poliția romana si sa ma angajez conform legi!!!

  4. am lucrat la jandarmi aproape 13 ani si miam bagat dimisia ptr unele probleme in familie ca nu a vrut unitatea respectiva unde am lucrat de jandarmi sa imi dea si mie concediu ca sa imi rezolv problema nu am nici o abatere cit timp am lucrat in institutie .eu pot sa mai ma incadrez din nou la momentu asta in cadru politiei.va multumesc respectos.

  5. ce inseamna incadrari directe ? fara examen?

    • Dai examen SCRIS(diferite legi, nu se stie exact, exista o bibliografie) si PRACTIC, (adica probe sportive), doar ca nu faci 2 ani de scoala in domeniu ci mai putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: