Mai multe obiecte pierdute se află în posesia polițiștilor locali din Târgu Jiu!

În perioada 23.06.2019 – 14.07.2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare, dar și cetățeni implicați în viața comunității, cu spirit civic, au depistat diferite bunuri pierdute sau abandonate pe raza municipiului Târgu Jiu. O parte dintre acestea au fost observate în zona centrală. Este vorba despre: un telefon mobil, o bicicletă, o trotinetă dar și diferite tipuri de chei pentru accesul în locuințe. Obiectele au fost aduse la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu, fiind întocmite documentele specifice, conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanelor fac demersuri pentru a identifica persoanele care au pierdut bunurile.
În acest sens, solicităm sprijinul dumneavoastră în vederea identificării proprietarilor de drept. Cei care se simt îndreptățiți să solicite revendicarea bunurilor sunt rugați să se prezinte la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu din Aleea Minerilor, nr. 4.
Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu își desfășoară activitatea în interesul comunității locale, exclusiv pe baza și în executarea legii și îi asigură pe cetățeni că este permanent la dispoziția locuitorilor orașului în limitele stabilite prin lege. 

loading...
Loading...

Citește și

Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a folosit o dronă în timpul unei nunţi

Un buzoian de 27 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru că a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: