Mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu MODERNIZATE! Primarul Romanescu: „ Una dintre cele mai moderne instituții de învățământ gimnazial din municipiu”

Mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu sunt modernizate în acestă perioadă. Școala Generală ”Sfântul Nicolae” a fost extinsă cu încă un etaj, capacitatea acesteia fiind mărită cu încă șase săli de clasă. 

„Ne apropiem cu pași repezi de începerea anului școlar, motiv pentru care am accelerat lucrările la unitățile de învățământ din municipiu. Avem investiții, unele deja finalizate, altele în curs de finalizare, dar și o serie de lucrări de reparații de la grădinițe și până la colegii.
În această perioadă se recepționează deja lucrările de la Grupul Școlar Auto ”Traian Vuia” unde au fost amenajate atelierele. Aici am reabilitat și modernizat clădirea în care funcționează trei săli de atelier cu dotările aferente. Investiția a mai cuprins și o sală de gimnastică.
La Grupul Școlar Bârsești sunt în curs de finalizare lucrările de reabilitare a corpului D al unității.
Au demarat și lucrările de la Grădinița nr. 11 de pe strada 1 Mai Vest, amenajată în fosta centrală termică din zonă, un obiectiv foarte important pentru care costurile se ridică la 1,2 milioane de lei.
Am lăsat la sfârșit una dintre cele mai importante investiții. Este vorba despre Școala Generală ”Sfântul Nicolae”, acolo unde am extins clădirea principală, adăugând încă un etaj. Capacitatea acestei unități de învățământ se mărește, astfel, cu încă 6 săli de clasă, plus spațiile conexe. Aceste noi săli de clasă vor fi gata până la începerea anului școlar, unitatea urmând să devină una dintre cele mai moderne instituții de învățământ gimnazial din municipiu.
Aproximativ 5,8 milioane de lei s-au investit în aceste lucrări, pe lângă care am mai alocat aproape un milion de lei pentru lucrări de reparații, finisaje interioare, înlocuire tâmplărie, amenajare de grupuri sanitare, hidroizolații, dar și pentru mobilier. Este vorba de Grădinița nr. 9, Grădinița ”Lumea Copiilor”, Grădinița ”Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială ”Pompiliu Margea”, Școala Gimnazială ”Voievod Litovoi”, Colegiul Tehnic nr.2, Liceul Tehnologic Bârsești, Colegiul Tehnic ”Henry Coandă”, Colegiul Auto ”Traian Vuia”, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Magheru”, Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” și Creșa nr.2.
Și nu ne oprim aici. Urmează și alte unități de învățământ pentru care avem prevăzute investiții importante, în așa fel încât toate instituțiile de acest gen din municipiul Târgu Jiu să fie modernizate și dotate cu tot ceea ce este necesar.
Învățământul constituie o prioritate pentru mine și continuăm să investim în tineri pentru că ei sunt viitorul acestui oraș. Îmi doresc să avem un învățământ de calitate la Târgu Jiu, iar asta înseamnă, în primul rând, unități de învățământ moderne, dotate la cele mai noi standarde” a spus primarul Municipiui Târgu Jiu, Marcel Romanescu. 

loading...
Loading...

Citește și

Prognoza METEO – Ce temperaturi ne așteaptă în acest weekend

Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, joi, local canicularã în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: