Maioreanu, „creierul energetic” al PSD din fruntea Hidroserv, a semnat disponibilizarea a 388 de salariaţi

Andrei-Maioreanu

Mintea luminată a PSD Gorj, Andrei Petrişor Maioreanu, cel care a fost numit de partid în funcţii extrem de importante din energie, şi-a pus semnătura pe un document care trimite aproape 400 de oameni în şomaj, după Paşti.
Coordonatorul Departamentului Minerit – Energie din partid a lansat zilele trecute, în spaţiul public, o fumigenă electorală legată de aşa numita mafie a balastierelor, cu scopul de a-şi acoperi ineficienţa în funcţia bine retribuită de director general adjunct al Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA.
Maioreanu a primit această sinecură în august 2013 şi cu el în postura de „secund”, societatea a înregistrat pierderi uriaşe, iar pentru a rentabiliza şi eficientiza compania, echipa managerială a găsit ca unică soluţie disponibilizarea a câtorva sute de salariaţi.

facsimil-maioreanu

Din depozitul de fier vechi al UVA, în poziţia de secund la Hidroserv

„Creierul” în domeniul energetic al PSD Gorj este Andrei Maioreanu. Acest aspect este întărit fără nici un pic de modestie de vicepreşedintele social democrat la fiecare apariţie publică. Timp de şapte ani, din 2002 până în 2009, Maioreanu s-a mulţumit, cu greu, cu poziţia de director al UVA Rovinari, un fel de depozit de fiare vechi al fostei SNLO, timp în care a purtat mereu, precum fotbaliştii, o ţoală cu mesajul „Sunt bun, dar nu mă vede nimeni!”.
În iulie 2009, cineva l-a remarcat în partid şi l-a promovat în liga mare, director adjunct dezvoltare la Hidroelectrica Tg-Jiu. Din acel moment în care a aflat că, dacă bagi degetul în priză, vine o chestie pe fir şi te curentează, Maioreanu a avut o revelaţie şi de atunci se crede specialist în energie. Acest lucru este demonstrat de ascensiunea sa, aproape impetuoasă, în funcţii importante din domeniu: consilier al directorului general al Hidroelectrica SA, membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica SA, respectiv director general adjunct al SSH Hidroserv.
Periplul său în aceste slujbe, obţinute exclusiv cu sprijin de la partid, îi conferă dreptul să se creadă specialist în domeniu şi să ţină lecţii politicienilor care se nimeresc cu el în acelaşi platou al unor instituţii din audiovizualul local.

În concluzie, echipa managerială a Hidroserv, în care Andrei Maioreanu ocupă a doua poziţie, relevă clar faptul că dacă nu se adoptă măsuri eficace de restructurare a societăţii, adică, printre altele şi disponibilizarea celor 388 de salariaţi, compania va înregistra pierderi şi la finele acestui an. Totuşi, estimarea pentru acest an, în condiţiile în care vor avea loc concedieri colective, este una nerealistă şi prevede un profit de peste 7,7 milioane de lei.
Pentru perfomanţe de acest fel, Maioreanu este plătit ca director general adjunct al Hidroserv, cu 12.500 de lei lunar.

avere-maioreanu

Hidroserv, pe pierderi…

Cât de specialist e Maioreanu în domeniu o demonstrează „Programul de restructurare şi reorganizare a societăţii Hidroserv SA”, practic, documentul care atestă capacităţile manageriale ale echipei ce conduce această companie.
Pe 13 februarie, Adunarea Generală a Acţionarilor a Hidroserv a aprobat actul emanat de minţile luminate care conduc societatea, iar concluzia este că 388 de salariaţi trebuie să plece acasă, la finele acestei luni. O notificare în acest sens a fost trimisă, pe 5 martie, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă şi Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă din judeţele unde Hidroserv are sucursale, precum şi sindicatelor, acestea fiind chemate la consultări cu conducerea societăţii.
Măsura vine ca urmare a rezultatului financiar dezastruos obţinut de Hidroserv în 2014, adică o pierdere de 15.650.000 de lei (peste 3,5 milioane de euro).

…echipa managerială a găsit soluţia: 388 de salariaţi, în şomaj

Incapacitatea echipei manageriale este redată în Programul de restructurare sub forma unor aşa zise aspecte care au dus la situaţia financiară redată anterior, iar ca măsuri pentru redresarea economică a societăţii s-au găsit, rapid, reducerea numărului de salariaţi, reducerea temporară a activităţi, adică a programului de lucru de la 5 la 4 zile şi întreruperea temporară a activităţii, că doar nu e an electoral. Cert e că pentru multiplele dificultăţi ce reies din documentul menţionat, cum ar fi plata facturilor furnizorilor, plata contribuţiilor la bugetul de stat, sau greutatea obţinerii surselor financiare pentru plata creditelor şi salariilor, conducătorii societăţii nu prea au soluţii. De altfel, sunt menţionaţi factorii care au determinat luarea acestor măsuri, concedieri colective şi altele care vor afecta veniturile salariale ale angajaţilor, precum scăderea bugetului de mentenanţă al Hidroelectrica, ori creşterea concurenţei pe piaţa internă, însă lucrurile sunt prezentate la modul general şi fără a fi prevăzute chestiuni realiste pentru eficientizarea societăţii.

loading...
Loading...

Citește și

Lumină, doar de la lumânare! După ce i s-a furat cablul de curent, un localnic sărac din Berlești a ajuns să fie tot el cercetat de poliție!

Un echipaj de poliție din Berlești s-a prezentat, săpămâna trecută, la locuința unui cetățean cu …

Un comentariu

  1. Ciordel stie! Stie de ce a inceput furibund campania de presa impotriva lui Maioreanu, si mai stiu si altii. Se spune pe surse, ca de fapt castigatorul selectiei din 2012 pentru functia de manager CEO a fost Maioreanu nu ciordel, dar costreie a reusit sa modifice lista. De cand a inceput sa-i tremure picioarele lui ciordel a inceput si campania impotriva lui Maioreanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: