sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 9:36

Manager din Târgu Jiu REPREZINTĂ România la olimpiada caselor solare, în Dubai


Mihai Toader-Pasti, tânărul din județul Gorj, co-fondatorul și managerul general al EFdeN, duce din nou echipa României la Solar Decathlon, cea mai importantă competiție internațională de case solare ce are loc în această perioadă în Dubai. România concurează alături de alte 14 echipe din 11 ţări şi 4 continente, printre care se numără Olanda, SUA, Australia şi ţări din Orientul Mijlociu.

Competiţia presupune proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu. Ediţia de anul acesta se desfăşoară în perioada 29 octombrie – 29 noiembrie, în Dubai, toate cele 15 case putând fi vizitate de cei interesați până pe 29 noiembrie.

Absolvent al Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, profilul mate-info, Mihai vorbeşte cu emoţie despre mândria de a reprezenta ţara şi judeţul Gorj.

„În EFdeN suntem peste 40 de persoane din peste 15 județe. Cred că indiferent din ce județ venim sau din ce țară venim este important să vedem ce ne unește și să apreciem diferențele. Mă bucur să văd că la generația noastră contează mai puțin de unde vii, din ce județ, dacă ești de la oraș sau de la țară. Sunt Gorjean si voi rămâne așa pentru ca m-am născut și am crescut în Tărgu Cărbunești, iar acolo sunt părinții și bunici, am făcut liceul la Târgu Jiu, primii 18 ani au fost puternic legati de aceste doua orașe.”
Mihai are 27 de ani, este pasionat de sustenabilitate și a terminat Facultatea de Construcții Civile din cadrul Universităţii Tehnice de Construcții București. Face parte din peste 5 organizații naționale și internaționale, este cofondatorul proiectului EFdeN și de mai bine de 6 ani formează echipe ce performează la nivel mondial.

„EFdeN este pentru mine un context extraordinar care dă posibilitatea unor oameni tineri să viseze și să creeze lucruri magice împreună. Este important pentru noi, ca români, să redevenim ambițioși și visători și să concurăm la cel mai înalt nivel. Este important să reînvățăm să fim buni, să lucrăm în echipă și să îi ascultăm și pe ceilalți.”, spune Mihai despre experienţa în proiect.

Mai mult, Mihai este copreședinte al Eisenhower Fellowships Youth Leaders, Presedinte al Future Energy Leaders Romania, Global Shaper si Aspen Young Leader, a fost inclus pe lista Forbes 30 sub 30 si este nominalizat anul acesta la premiile Unica si Gala Cariere la categoria Talentele Viitorului.

În doar 14 zile, echipa EFdeN, formată din 33 de studenți de la 4 universități, a asamblat prototipul EFdeN Signature în Dubai, fiind printre primele echipe care au finalizat casa în etapa premergătoare competiţiei.

În perioada 18 – 28 noiembrie, cele 15 echipe finaliste vor concura în probele monitorizate şi jurizate. Probele monitorizate reprezintă 40% din punctajul final al competiţiei şi presupun testarea casei din punct de vedere al eficienţei energetice, condiţiilor de confort şi funcţionalității, în timp ce probele jurizate reprezintă susţinerea şi argumentarea proiectului în faţa unui juriu internaţional format din specialişti din fiecare domeniu. De asemenea, casele pot fi vizitate zilnic, pe situl competiţiei, prin înregistrare pe website-ul competiției.

Echipa EFdeN a lansat campania Susţine Inovaţia Românească, pentru susținerea membrilor echipei pe durata competiției, în Dubai. Cei dornici să susțină inovația pot afla mai multe detalii despre campanie pe website-ul EFdeN.

Solar Decathlon este cea mai importantă competiție de locuințe sustenabile din lume și a luat naștere în 2002 în Statele Unite ale Americii.

EFdeN este singurul ONG din România care dezvoltă locuințe solare cu scop educațional și de cercetare, alături de produse sustenabile și module educaționale atât pentru studenți, specialiști, cât și pentru publicul larg. Mai multe informaţii despre proiect puteţi găsi pe website-ul www.efden.org şi pe paginile de social media EFdeN, Facebook şi Instagram.

loading...
Loading...

Citește și

Universitatea ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și-a consolidat poziția în plan internațional!

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat începând cu 13 iunie 2019 și până la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: