Marian Negrescu: „Lipseam de la școală ca să merg la cinema” (I)

teatru-6-marian-negrescuMarian Negrescu este omul care a reușit să transforme Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” în cea mai importantă instituție de cultură din județul Gorj. Sute de persoane trec lunar pragul teatrului pentru a se bucura de piesele puse în scenă de actorii instituției. Directorul Teatrului „Elvira Godeanu” este cel care va răspunde astăzi întrebărilor de la rubrica „Interviul săptămânii”.

Reporter: Povestiţi-ne câteva lucruri despre dumneavoastră, despre copilărie, despre locurile natale, amintiri care vă leagă de această perioadă.
Marian Negrescu: Copilăria mi-am petrecut-o la Târgu Jiu. Ţin minte că eram un copil cam zvăpăiat… le-am cam dat de furca părinţilor. În acelaşi timp însă, aveam o pasiune „anormală”, aş zice, pentru filme. Ţin minte că lipseam uneori de la şcoală ca să merg la cinema „Victoria” (actualmente „Sergiu Nicolaescu”). Intram în sala de cinema la 10 dimineaţa şi rămâneam la toate proiecţiile, până seara la 10… Vedeam acelaşi film la nesfârşit, învăţăm replicile din film… Da, o pasiune, care, iată, peste timp, avea să mă facă să schimb „locul”: din sală aveam să trec pe ecran în filmele pe care le-am făcut ulterior în carieră.

Rep.: Când v-aţi dat seama că actoria este ceea ce vă place să faceţi?
M.N.: Cred că asta s-a întâmplat în clasa a IX-a, când profesorul Titu Rădoi („magistrul”) mi-a spus că eu trebuie să mă pregătesc pentru IATC.

Rep.: Înainte să urcaţi pe scenă, aţi practicat şi alte meserii?
M.N.: Da, am fost timp de 2 ani instructor de teatru la Casa municipală de cultură, apoi la sindicate. În anul 1982 am plecat la Bucureşti unde, timp de 2 ani, am fost asistent imagine-film la TVR în echipa lui Tudor Vornicu şi apoi la teatru-film.

Rep.: Care a fost momentul decisiv în cariera dumneavoastră?
M.N.: Momentul decisiv ar fi acela în care am luat decizia, în 1989, după terminarea facultăţii, să mă angajez la Teatrul Naţional Craiova.

Rep.: Cum vă amintiţi prima experienţă pe scenă?
M.N.: Era în 1985, eram student în anul 2 la IATC – I. L. Caragiale Bucureşti. Am fost distribuit de către regizoarea Sanda Manu în spectacolul Teatrului Naţional Bucureşti, „Jocul ielelor” de Camil Petrescu. Ţin minte că eram aşa de speriat, având în vedere faptul că urma să joc alături de Mircea Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilinca Tomoroveanu şi alţi mari actori ai acestei ţări… A ieşit totul excelent, a fost un succes extraordinar, aşa că şi „botezul” meu ca actor profesionist a fost minunat.

marian-negrescu-)

Rep.: Care a fost primul rol important pe care l-aţi adus în faţa publicului?
M.N.: Primul rol important a fost personajul „Voicea” din piesa „Vărul Shakespeare” de Marin Sorescu. Era debutul meu ca actor al Teatrului Naţional Craiova. Ţin minte cu mare dragoste că, la premieră, domnul Sorescu a venit la mine şi mi-a spus: „…parcă m-am gândit exact la dumneata când am scris rolul ăsta…” O mai mare satisfacţie nu există, cred, ca un mare dramaturg să-ţi spună aşa ceva…

Rep.: Aţi simţit vreodată (pe plan profesional) că vreţi să faceţi mai mult, dar nu reuşiţi?
M.N.: Nu, am învăţat să nu-mi doresc „luna de pe cer”… Sunt foarte disciplinat cu mine însumi, am învăţat să nu sar etapele, nu fac niciodată excese, îmi doresc să fac lucruri solide, dar nu mă grăbesc niciodată în meserie.

Rep.: Care a fost cea mai haioasă întâmplare pe care aţi trăit-o pe scenă?
M.N.: Au fost mai multe, evident, dar cred că o întâmplare ciudată e aceea petrecută prin 1994 la Festivalul Internaţional de la Avignon (Franţa), unde eram alături de colegii de la Craiova, cu spectacolul „Ubu Rex – cu scene din McBeth”. În spectacol, pe lângă actorii teatrului juca (avea un singur moment) şi Nicu Alifantis. Nicu nu a putut să ajungă la Avignon, aşa că regizorul spectacolului, marele Silviu Purcărete, m-a chemat şi mi-a zis: „…auzi, ştiu că pe vremuri ai cântat la vioară, aşa-i?”… Eu zic: „…da, am făcut 7 ani de vioară când eram mic, dar…”… „…Ok, zice el, iei vioara şi faci numărul lui Alifantis (trebuia să cânte un cântec, vocal şi la vioară). Dar m-am gândit să-l zici (cântecul) în franceză…” Eu eram năuc, spectacolul era peste 4 ore, dar am zis da… În fine, seara, la spectacol, 600 de francezi; vine momentul meu, ies la faţă de cortină, cu o „partitura”, dar pe care aveam scrise „vorbele” în franceză. Încep să cânt (trebuia să fie un moment amuzant în spectacol), publicului îi place, se amuză, dar… la un moment dat a picat curentul… sala în beznă, eu cu partitura în faţă… vorbele nu le mai vedeam… am continuat să cânt pe întuneric, făcând o improvizaţie de vreo 3 minute (enorm!), până când s-a aprins lumina, iar eu am continuat, dar, nu de pe partitura, ci văzând deasupra scenei subtitrarea pentru francezi, m-am întors cu spatele la sală şi am cântat după subtitrare… Publicul era „varză” de atâta râs, în timp ce eu eram livid… Am avut cel puţin 1 minut de aplauze… În fine, de-ale teatrului…

Rep.: Care este rolul pe care l-aţi îndrăgit cel mai mult?
M.N.: Mă îndrăgostesc de toate rolurile mele, fac acest exerciţiu de 30 de ani, nu vreau să înceapă să se „lupte” în sufletul meu, dacă mi-ar plăcea unul mai mult ca celălalt…

Rep.: Cât de departe aţi merge pentru a intra în pielea unui personaj?
M.N.: Până în pânzele albe! Nu există limite! Personajul trebuie să fie aşa cum ţi-l cere regizorul, iar pentru asta faci orice. În paranteză trebuie spus că acum ceva ani, un regizor m-a pus să cobor în scenă din podul teatrului pe o frânghie, în timp ce spuneam şi replici. Am coborât doar 1 m sau 2, apoi am căzut de la vreo 4 metri, pe scenă… am strâns din dinţi, am stat acasă cu o atelă 2 zile şi peste alte 4 zile dădeam premieră… tot strângând din dinţi… Trebuie să faci o muncă de cercetare serioasă, istorică, medicală sau orice altceva e nevoie ca personajul tău să fie perfect…

teatru-5

Rep.: Vi s-a întâmplat vreodată să uitaţi o replică?
M.N.: Da, de vreo 3 sau 4 ori în toată cariera. Nu e plăcut deloc, dar mergi mai departe!

Rep.: Urcaţi şi acum cu aceeaşi plăcere pe scenă ca în primii ani ai carierei?
M.N.: Din ce în ce MAI cu plăcere! E ca în dragoste, după ce capeţi experienţă, e o plăcere din ce în ce mai mare să poţi întâlni 200 de prieteni în fiecare seară, în sala de spectacole. Această plăcere o împart mereu cu ei, cu spectatorii. E o chimie aparte această legătură cu publicul.

Rep.: Care este cea mai îndrăgită piesă de teatru?
M.N.: Răspunsul în meseria noastră este mereu acelaşi: URMĂTOAREA! Iubesc totuşi o piesă (respect, vedeţi vorba noastră!) pe care n-am jucat-o încă. E vorba de „Făuritorii de imperii” de Boris Vian. Această piesă îmi e cea mai dragă.

Rep.: Aveţi subiecte/piese de teatru tabu?
M.N.: Nu.

Rep.: Cum este să jucaţi pe aceeaşi scenă cu soţia dumneavoastră?
M.N.: Asta… e cel mai minunat lucru cu putinţă! Să împarţi cu omul pe care-l iubeşti şi viaţa, şi teatrul… ce poate fi mai minunat?!

Rep.: Care este persoana care v-a influenţat cel mai mult cariera?
M.N.: Profesoara mea, regizoarea Sanda Manu. Ea m-a învăţat rigoarea şi mi-a deschis drumul în meseria asta. Avea o vorbă: „…dragă, în viaţa poţi avea mereu o «pilă»; în teatru nu poţi avea în sală 200 de «pile» în fiecare zi…”. Câtă dreptate are!

Rep.: V-aţi fi dorit sau v-aţi imaginat vreodată făcând altceva decât teatru?
M.N.: Nu ştiu să fac altceva mai bine decât asta…

Rep.: Atunci când luaţi o decizie legată de domeniul în care vă desfăşuraţi activitatea, ţineţi cont de părerea celorlalţi?
M.N.: Teatrul înseamnă, prin definiţie, o muncă de echipă. Aşa că, da, întotdeauna mă consult cu colegii mei.

Rep.: Vi s-a spus vreodată că nu sunteţi un actor bun?
M.N.: Nimeni nu mi-a spus-o în faţă sau în vreo cronică de teatru din revistele de specialitate. Probabil că o spune însă cineva seara, înainte să se culce… dar, probabil pentru el!

(Va urma)

A consemnat Mihaela Bădică

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: