Mărturisirile BOMBĂ ale unui târgujian, despre fostul său ȘEF: „Am trimis toți banii înapoi”


Declarații bombă despre perioada în care târgujianul a lucrat la alt post tv. Mai exact, realizatorul tv a făcut parte din echipa Realitatea tv, în urmă cu mai mulți ani, însă, după șase luni, a părăsit postul. Cătălin Măruță a vorbit despre lucruri pe care nimeni nu le știa despre el. “După şase luni de Realitatea, dintre care trei am făcut emisiune şi alte trei în care nu mai începea emisiunea, dar eu îmi luam un salariu lună de lună, m-am dus la el şi i-am spus că nu mai sunt fericit şi că nu-mi place ce fac. Acolo câştigam foarte mulţi bani. Şi ce crezi că am făcut? Banii pe care i-am primit de la Realitatea au fost nişte bani de care nu am vrut să mă ating. Simţeam că nu e locul meu, că poate fac ceva greşit. Nu aveam o siguranţă sau o deschidere. M-am dus la bancă şi am trimis toţi banii înapoi. M-am dus la Vîntu şi i-am zis: şase luni de zile mi-aţi dat un salariu pe care nu l-am meritat pentru că eu nu am făcut absolut nimic. Patru luni am stat degeaba şi două luni jumate am stat numai în breaking news-uri. Aşa am plecat de-acolo şi am revenit la Tonomatul de pe doi”, a povestit prezentatorul într-un interviu pentru DigiFM.

Loading...

Citește și

Se deschide un NOU TEATRU la Târgu Jiu!

În aproximativ o lună de zile își deschide porțile un nou teatru la Târgu Jiu! …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.