Mărul, medicamentul-minune după 50 de ani

mar

Dacă persoanele trecute de vârsta de 50 de ani ar mânca cel puţin un măr pe zi, multe dintre cazurile de deces şi de atac de cord ar fi prevenite.


Statinele se numără printre tratamentele medicamentoase care menţin sănătatea inimii, iar merele deţin aproape aceleaşi proprietăţi; în plus, nu au efecte adverse.
Cercetătorii britanici de la Universitatea din Oxford continuă experimentele pentru a oferi un rezultat sigur în acest sens. Aceştia au declarat că, de fapt, orice fruct ar trebui să  funcţioneze pozitiv asupra inimii.

Mai greu este să convingi oamenii să consume fructe şi legume

Coordonatorul experimentului, doctorul Adam Briggs, a declarat că studiul lor arată că oricât de mici ar fi schimbările din dietă, dacă sunt sănătoase, ele pot aduce o diferenţă reală în prevenirea bolilor de inimă şi a accidentelor vascular cerebrale.
Afirmaţia a fost făcută în contextul în care mai mult de două-treimi dintre adulţi nu consumă necesarul zilnic de cinci porţii de fructe şi legume.
De fapt, nouă din zece adulţi reuşesc să mănânce doar o porţie de fructe ori de legume pe zi, spune Adam Briggs.
Din calculele făcute de oamenii de ştiinţă, dacă adulţii de toate vârstele ar consuma cel puţin încă o porţie de fructe sau de legume pe zi, aproximativ 11.000 de decese provocate de afecţiunile vasculare ar fi prevenite în fiecare an.

Sursa: clicksanatate.ro

loading...
Loading...

Citește și

Vezi ce aliaţi ai în lupta cu colesterolul „rău”

Persoanele a căror alimentaţie cuprinde mai degrabă cereale integrale, fructe şi legume nu au probleme …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.