Meciul cu Concordia… în concordanță cu speranțele Pandurilor!

panduri-chiajna-2

Formația gorjeană își leagă speranțele unei reveniri în lupta pentru locul IV de un prim succes în 2014 cu modesta Concordia Chiajna.

După cele trei etape scurse din acest an, dar mai ales după ultima confruntare oficială de campionat, antrenorul Cristi Pustai pare a ști deja care sunt plusurile „pandurilor”, respectiv minusurile. Partida cu Astra Giurgiu, deși încheiată cu un nou eșec, a scos în evidență un progres în evoluția echipei gorjene, cel puțin în ochii lui Pustai: „Sunt mai încrezător, jocul a început să ne dea speranţe. Avem un plus şi de organizare şi de posesie progresivă spre poarta adversă. La Astra am avut patru situaţii de gol, am jucat ceva mai bine 60 de minute, dar din păcate am primit primul gol şi apoi am luat golul doi. Asta nu s-a întâmplat la Galaţi sau cu Ceahlăul. Cu Ceahlăul am avut pe cele şase sferturi 75-25% posesie, de două ori mai multe pase, dar nu am avut ocazii”. Totuși, antrenorul „pandurilor” vede încă și părțile negative după cele trei meciuri disputate în 2014: „Minusurile principale al echipei ar fi golurile, inclusive cele primite. Trebuie să fim mai responsabili, să ştim când să întrerupi acţiunea adversă pentru a nu lua gol. În ultimele trei meciuri am înscris prea puţin, dar din păcate am și primit multe goluri. Pe când alții, cum ar fi Vasluiul, a înscris două goluri şi a câştigat şapte puncte”, recunoaște Pustai.

Examenul de luni

Dincolo de părerile antrenorului, Pandurii va avea ocazia să susțină un nou examen care ar oferi o notă cât se poate de concludentă și în clasamentul Ligii I. Este vorba despre partida de luni seară cu Concordia Chiajna, din etapa a XXIII-a, dispută de la care gorjeni nu iau în calcul decât cele trei puncte puse în joc. „Un alt rezultat decât victoria nu este de luat în calcul. Aşa ar fi normal, să reuşim să obţinem o victorie. Să începem o revenire. Deci, acum e timpul să facem prima victorie. E important să câştigăm luni pentru a ne descătuşa”, precizează din capul locului antrenorul Cristi Pustai.

Schimbări în atac?

Una dintre problemele acuzate de Pandurii pe acest început de an în cele trei confruntări oficiale deja disputate se leagă de „impotența” compartimentului ofensiv, mai precis al secetei de goluri din dreptul atacanților. Abia după ce a fost încercat în trei partide consecutive (și nu oricum, ci din postura de titular), Cristi Bud are toate șansele să lase locul altor colegi din atac pentru partida cu Concordia Chiajna. Tehnicianul Cristi Pustai dezvăluie că este posibil chiar un debut al argentinianului Giusti, cel care este acum declarat „apt” de joc. O altă variantă pentru atacul „pandur” este aceea numită Fayez Shamsin. „Bud a câştigat doar duelurile aeriene în ultimul meci. Sunt probleme în acel compartiment. Nu trebuia să tragă la poartă, trebuia să ajungă să o împingă în poartă. I-a venit cartea verde argentinianului, poate va debuta luni. Shamsin s-ar putea să fie şi el în teren. A adus un plus echipei atunci când l-am reintrodus în teren”, a declarat Pustai.

Anton – out!

Dacă pentru compartimentul strict ofensiv, antrenorul Cristi Pustai pare a avea mai nou câteva soluții în plus, din păcate, atunci când vine vorba despre compartimentul median, problemele persistă. Pentru meciul cu Concordia Chiajna, închizătorul Nicandro Breeveld este dat ca titular după ce olandezului i-a expirat suspedarea de o etapă, în schimb, Paul Anton va lipsi cu siguranță. Mijlocașul de 22 de ani s-a accidentat la finalul ultimei partide din campionat și ar putea rata chiar și disputa cu Dinamo: „Revine Breeveld, dar dispare Anton. În acea lovitură din ultimul minut de la Astra, Anton a suferit o ruptură musculară de 2,5 centimetri. S-ar putea să nu joace nici la Dinamo. Poate revine Elton săptămâna viitoare”, a precizat antrenorul Cristi Pustai.

loading...
Loading...

Citește și

Pandurii a câştigat al doilea amical al iernii

După remiza cu Vulturii Fărcăseşti, scor 1-1, Pandurii Târgu Jiu a dispus, miercuri, cu 4-1, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.