Meciul dintre Chindia și Pandurii va fi televizat!


Chindia Târgovişte primește sâmbătă vizita celor de la Pandurii Târgu Jiu. Meciul este unul destul de important pentru ambele echipe iar telespectatorii își pot susține echipa preferată chiar din fața televizorului începând cu ora 12:30 pe unul dintre canalele DigiSport 1, TelekomSport 1 şi Look TV.

Trupa gorjeană se află în criză de formă, în timp ce echipa gazdă este în cel mai favorabil moment de la începutul sezonului, fiind actualul lider al ligii secunde. Antrenorul Adrian Bogoi a spus de fiecare dată că joacă meciurile de la egal la egal cu orice echipă, indiferent pe ce loc se află în clasament. Pandurii a reuşit să coboare şi Sportul Snagov din poziţia de lider, astfel că o victorie acasă la Chindia poate fi luată în calcul.

Programul etapei a 16-a:

vineri, 9 noiembrie, ora 17:00
CS Mioveni – Dacia Unirea Brăila

vineri, 9 noiembrie, ora 18:00
Petrolul Ploieşti – Ripensia Timişoara -DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV

sâmbătă, 10 noiembrie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – Metaloglobus Bucureşti
Energeticianul – CS Baloteşti
Aerostar Bacău – UTA Arad
FC Argeş – ACS Poli Timişoara
Daco-Getica Bucureşti – SSC Farul Constanţa

sâmbătă, 10 noiembrie, ora 12:30
Chindia Târgovişte – PANDURII Târgu Jiu -DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV

duminică, 11 noiembrie, ora 11:30
Universitatea Cluj – Academica Clinceni -DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV

luni, 12 noiembrie, ora 18:00
ASU Politehnica Timişoara – Sportul Snagov – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV

loading...
Loading...

Citește și

Juniorii de la Pandurii sunt pe primul loc

Pandurii Târgu Jiu sunt pe primul loc în clasament atât la Under 19, cât şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.