Medințu: Au sacrificat interesul oamenilor pentru un interes mărunt

aurel-medintiu04

• Mitrescu nu exclude un nou miting de protest al FNME

Liderii FNME n-au reușit să convingă administrația CEO, la ultima ședință a comisiei paritare, cu propunerile de renunțare la zilele de fără plată și deblocarea pachetului III de performanță, așa că iau în calcul să scoată, din nou,  minerii și energeticienii în stradă. Șeful Diviziei Energie spune că sindicaliștii trebuie să-i convingă pe oameni că le-au vrut binele ca să-i poată scoate la miting.

mitrescu

Mai-marii Complexului Energetic Oltenia și-au impus punctul de vedere și la ultima ședință, de miercuri, a comisiei paritare. S-a stabilit programul de lucru al lunii decembrie, stipulat în Contractul Colectiv de Muncă, ce presupune două zile de concediu fără plată. Administraţia Complexului Energetic Oltenia a propus Comisiei Paritare plata acestor zile în regim de şomaj tehnic, respectiv zi liberă plătită cu 75% din salariul de bază, dacă organizaţiile sindicale sunt de acord ca salariile compensatorii plătite persoanelor pensionabile, în anul 2014, să fie de maxim 6. Organizaţiile sindicale nu au fost de acord cu această propunere decât cu condiţia negocierii unui pachet mai amplu, care să cuprindă colectarea cotizaţiei sindicale pe statele de plată. Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, susține însă pe dos și anunță că în cadrul ședinței Extraordinare a Consiliului de Coordonare al FNME  s-ar putea stabili un program de proteste la fel ca cel din luna mai. „Este o diversiune grosolană a administrației. Nu s-a pus problema reținerii cotizațiilor sindicale în cadrul ședinței paritare. Nu am fi acceptat încă o reducere. Sunt convins că cei care ar fi acceptat aşa ceva ar fi fost linşaţi. În proporție de 80 % se va decide un program de proteste așa cum a fost organizat cel din luna mai”, anunță Constantin Mitrescu.

Medințu: Nu e plăcut ca oamenii să protesteze

Directorul Diviziei Energie spune că programul stabilit pentru angajații CEO merge înainte. În ceea ce privește supărările liderilor sindicali, Aurel Medințu comentează că  aceștia au sacrificat interesul oamenilor pentru un interes mărunt. „Programul pentru luna decembrie merge înainte după cum l-a gândit administrația. Sindicaliștii au sacrificat interesul oamenilor sub masca aceasta de a se colecta cotizațiile pe stat. Nu-i un lucru plăcut pentru noi ca, în loc ca angajații să-și vadă de treabă, ei să iasă în stradă să protesteze. Dacă o să le explice minerilor și energeticienilor că nu au vrut ca cele două zile de fără plată să se transforme în șomaj tehnic pentru că administația nu a vrut să rețină cotizația pe stat, atunci să-i scoată la miting. Oamenii vor analiza mult mai bine acest îndemn la protest, făcut de liderii de sindicat”, a declarat seful Diviziei Energie.

loading...
Loading...

Citește și

DEMISIE din PRO România Gorj. Ce LIDER a mai plecat

Președintele organizației Rovinari, Andrei Bărbulescu, a părăsit partidul lui Victor Ponta și anunță că se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.