Mehedinţi: Domeniul viticol de la Corcova organizează evenimentul sportiv „Corcova Trail Race”

În acest sfârşit de săptămână, pe domeniul viticol de la Corcova, va avea loc Corcova Trail Race, eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie. În program este prinsă pe lângă proba de alergare şi o probă de ciclism, dar şi premierea celor mai haioase şi originale costume, transmite Adevarul. 

Corcova Trail Race este un eveniment sportiv outdoor care îşi propune să îmbine în mod plăcut sportul cu petrecerea unui weekend de neuitat într-o superbă zonă din Oltenia, pe domeniile podgoriei Corcova. Traseul este acelaşi pentru ambele probe (alergare/ciclism), fiind unul uşor şi frumos, nu necesită pregatire fizică deosebită în aşa fel încât după parcurgerea lui participanţii să aibă cu toţii suficientă energie pentru a se bucura de o seară minunată alături de prieteni. 
Organizatorii, Asociaţia non profit “Sport La Orice Vârstă” şi Corcova Roy&Dâmboviceanu Winery, spun că vremea în weekend se anunţă ideală pentru ieşire în natură: 26-28 grade Celsius şi cer senin. „Aşadar, cei 16 km cu 400 m diferenţă de nivel încep din curtea podgoriei, se iese în strada principală asfaltată din Corcova şi după câteva sute de metri facem stânga spre satul vecin Cordun. După aproape 2 km de asfalt intrăm pe drum de ţară şi începem să urcăm dealul Jirov. Când ajungem sus (km 4) ne oprim câteva momente pentru a bea un pahar de apă (sau de vin rece), dar şi pentru a admira minunata privelişte.Perioada culesului, struguri peste tot, cât vezi cu ochii”, precizează organizatorii evenimentului. Corcova Trail Race este un concurs din categoria SPORT & FUN. În cadrul acestui concurs este  încurajată purtarea unor costumaţii cât mai haioase, care vor fi premiate cu premii în vin.

Sursa: http://www.gds.ro/Actualitate/2014-08-28/Mehedinti%3A+Domeniul+viticol+de+la+Corcova+organizeaza+evenimentul+sportiv+%22Corcova+Trail+Race%22

loading...
Loading...

Citește și

Patiserie din Gorj amendată cu 10.000 de lei de inspectorii DSV

În perioada 07 – 13.10.2019, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări tematice și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: