Meteorologii anunță vreme caldă

Luni, vremea va fi caldă pentru această perioadă în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, în prima parte a zilei în nordul şi centrul ţării, iar spre sfârşitul nopţii izolat şi în vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Dimineaţa, izolat în estul Transilvaniei şi în Moldova vor fi condiţii de polei. La munte, la altitudini de peste 1500 m trecător vor mai fi şi lapoviţe sau ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua în sud, centru şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade în Banat, iar cele minime între -12 grade în estul Transilvaniei şi în jur de 8 grade în Dealurile de Vest. Noaptea se va semnala ceaţă, local în sudul şi sud-estul teritoriului.

MARŢI

Vremea va fi caldă pentru a doua decadă a lunii februarie, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea în vestul şi nord-vestul ţării, unde local va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări la munte şi în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în depresiuni şi 8…9 grade în Dealurile de Vest. În sudul şi în estul ţării şi izolat în rest, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă, trecător asociată cu burniţă.

loading...
Loading...

Citește și

O femeie infectată cu coronavirus s-ar afla în Franța: Bilanțul deceselor din China a ajuns la 18

Temutul coronavirus care face ravagii în China ar fi ajuns și în Franța. O femeie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.