Mii de ore, de recuperat în ELCFU Motru! 28 de locomotive în funcțiune, alte 12 sunt trase pe dreapta!


Locomotivele ELCFU –Secția Motru au zeci de mii de ore de funcționare și peste 44 de ani de vechime. O singură locomotivă, de la Lupoaia, de exemplu, parcurge zilnic 80 de kilometri, iar de la Roșiuța alți 100 de kilometri. Personalul care deservește aceste locomotive este extrem de redus, mecanicii având mii de ore de recuperare neluate și concediile de odihnă neefectuate, de unii, încă din 2017. Nu doar mecanicii sunt afectați, ci și manevranții, șefii de manevră și revizorii ace. Din păcate, specialiștii în domeniu lipsesc.

ELCFU din cadrul CEO deține 28 de locomotive care tractează șapte zile din șapte zeci de vagoane pline cu cărbune, pe care le rulează de la carierele miniere spre termocentrale și retur. Problemele personalului sunt însă numeroase, asta deoarece personalul este îmbătrânit, iar specialiștii în căi ferate ocolesc, din cauza salariilor mici, acest tip de activitate. Preferă carierele sau firmele private unde chenzinele sunt mai mari.
O spune chiar Marian Pescaru, lider de sindicat în ELCFU Motru, care susține că este dezamăgit de nivelul de salarizare din căi ferate, de lipsa de personal, de condițiile sociale și de lipsa de cuvânt a șefilor care au promis ceva și au făcut altceva. Mai exact, s-a promis că responsabilul de siguranța circulației va fi trecut la muncitor, ca și instructorul stației(instructorul de mișcare comercial) asta deoarece această categorie de personal este confundată cu gestionarii de la aprovizionare, care sunt personal operativ. Mai exact, acești angajați au fost tăiați de la sporul de producție, deși există o legislație care arată că atribuțiile de responsabil cu siguranța circulației se desfășoară 80% printre linii, doar 20% fiind muncă de birou, de hârțogărie.
Secția de la Motru deține 23 de km de căi ferate uzinale. Pe acestea rulează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, cele 4 locomotive de la secția CFU Motru. Acestea deservesc cele două cariere din Motru. Restul locomotivelor sunt la Jilț, Cocoreni, Rovinari, Turceni, Ișalnița, Mehedinți, Craiova II.

loading...
Loading...

Citește și

N-ai mai auzit așa ceva! Primarul Ianăși de la Vladimir, reținut de polițiștii SICE! Ce a făcut cu lucrările la un pod din comună, l-ar face invidios pe scenaristul serialului ”Las Fierbinți”

Primarul comunei Vladimir, Ion Ianăși, a ajuns, marți, după gratii, pentru 24 de ore, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.