duminică , 26 ianuarie 2020 - 12:07

Mii de petarde, confiscate de polițiști

petardePeste 5.500 de produse pirotehnice clasa II şi III au fost confiscate în timpul unei acţiuni efectuate de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj, pe raza municipiului Târgu-Jiu, care a vizat combaterea actelor ilegale de comerţ cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Deţinătorii sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au continuat seria acţiunilor conform planului de măsuri FOC DE ARTIFICII 2013/2014 prin care se urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, ieri, poliţiştii au depistat în Piaţa 9 Mai din municipiul Târgu-Jiu, pe V.A.E., de 34 ani, administrator al unei societăţi comerciale, care deţinea, fără drept, în vederea comercializării, mii de obiecte pirotehnice tip petardă şi diferite tipuri de artificii. De asemenea, poliţiştii au identificat în zona Piaţa Centrală, pe F.R., de 28 de ani, din localitate, care deţinea în vederea comercializării 100 bucăţi tip petardă. Ambii suspecţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Obiectele pirotehnice identificate au fost confiscate, iar pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 3 din Legea nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive. Poliţiştii gorjeni vor desfăşura şi în perioada următoare controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor auto sau centrelor comerciale.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.