sâmbătă , 16 noiembrie 2019 - 3:10

Minerii de la Lupoaia, fără transport în carieră! Au parcurs opt kilometri pentru a ajunge și a pleca de la excavatorul 01


Salariații din producție, peste 300 de persoane, de la Cariera Lupoaia au fost lăsați de luni fără transport intern în incinta unității miniere. Mai exact, salariații nu au avut cu ce, nici luni, nici marți, să ajungă de la vestiare la excavatoare și invers, asta deoarece contractul cu firma care a câștigat licitația, nu a fost semnat după primele 22 de zile. Minerii au fost obligați să facă astfel zeci de kilometri pe jos, în cele două zile, asta și pentru că cel mai departe excavator în carieră se află la patru kilometri de sediul societății. Marți, câțiva au reușit să se înghesuie într-o mașină, pusă gratuit la dispoziție de transportator, ca să ajungă la punctul de lucru.

Situația neplăcută s-a înregistrat luni dimineața când transportatoarele firmei lui Ovidiu Lungan, de la Bălești, nu și-au mai făcut apariția în carieră. De altfel, firma a asigurat transportul intern din septembrie, și chiar câteva zile bonus, așteptând să semneze contractul cu CEO, pentru un an de zile. S-a semnat inițial pentru nici o lună de zile, dar contractul a expirat săptămâna trecută, iar nimeni de la companie nu s-a preocupat să-l reînoiască pentru o lună de zile, cât ar fi fost normal. Drept dovadă, luni și marți, minerii s-au deplasat pe jos la punctele de lucru, parcurgând și opt kilometri pe jos zilnic pentru a ajunge la excavatorul la care prestau.

O mașină gratis

Situația s-a rezolvat parțial marți, firma fără contract punând o mașină totuși la dispoziția salariaților din primul schimb, de la un singur excavator. Restul au plecat pe jos. Intervențiile mecanice și electrice au fost întârziate pentru că salariații au ajuns târziu la utilaje.

Gherghescu s-a implicat

Directorul carierei, Viorel Vulpe a știut de lipsa transportului dar ar fi dat din umeri nepăsător spunând că problema este de la executiv. În schimb, directorul adjunct Nicu Gheorghescu a intervenit, alături de liderul de sindicat Nicu Bunoaica, la transportator pentru a primi un ajutor, în privința transportului intern, până la semnarea contractului. O mașină a fost astfel pusă, gratuit, la dispoziția unității miniere. Mașina nu a putut să asigure însă toate cursele dintr-o singură zi.
Angajații carierei motrene speră ca situația să reintre, urgent, în normal, mai ales că s-a comunicat la vârful Direcției Miniere, iar directorii Dobrițanu și Paraschivu au promis deja liderului de sindicat că problema se va rezolva pentru miercuri.
Contractul de transport în carierele din zona Motru a fost atribuit, în luna august, firmei Romferex Import Export, a omului de afaceri Ovidiu Lungan. Nicu Bunoaica nu ştie de ce nu a mai fost prelungit. Liderul sindical de la Cariera Lupoaia susţine că s-a rugat, marţi, de patronul societăţii de transport să ducă minerii la locurile de muncă, chiar dacă administraţia CEO nu i-a mai prelungit contractul. “O anumită firmă a câştigat licitaţia pentru asigurarea transportului cu nişte maşini care corespund pentru carierele din CE Oltenia. Contractul a fost încheiat pe numai 22 de zile și n-a mai fost prelungit. Ne-au lăsat fără transport. Eu m-am rugat, astăzi(n.r. marţi), de patronul acestei firme și mi-a dat o mașină, fără bani, ca să ducem oamenii la excavatoare. Distanțele sunt mari. Am vorbit şi cu domnii Dobriţanu şi Paraschivu să intervină, să vadă ce se întâmplă, să semneze prelungirea acelui contract. Directorii care încasează salarii uriașe să rezolve aceste probleme, dacă nu, să plece acasă sau să vină în producţie, că avem nevoie de oameni”, a declarat Bunoaica.

Ion D.Ion, Iuliu Goiceanu

loading...
Loading...

Citește și

Vienescu: Postul de manager și cele din Comitetul Director al Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, scoase la concurs, în regim de urgență!

Actuala conducere a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu are zilele numărate! Atât postul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: