sâmbătă , 21 septembrie 2019 - 18:47

Ministrul Andronescu nu reduce numărul de salariați din IȘJ Gorj!


Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri că nu şi-a pus problema reducerii numărului de salariaţi din Ministerul Educaţiei sau al celor din teritoriu care lucrează în sistemul educaţional. Inspectoratul Școlar Județean Gorj funcționează cu aproape 40 de salariați.

„Eu cred că ministerul are obiectul de activitate cu o extensie în ţară destul de importantă, pentru că să gestionezi circa 3 milioane de elevi, circa 400.000 de studenţi, circa 215.000 de cadre didactice din preuniversitar şi vreo 40.000 în învăţământul universitar nu este un lucru pe care îl faci fără structuri şi în centrală, şi în teritoriu. Nu mi-am pus problema reducerii numărului de salariaţi din Ministerul Educaţiei sau din teritoriu”, a spus Andronescu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, întrebată dacă ia în calcul posibilitatea reducerii posturilor din ministerul pe care îl conduce, aşa cum s-a discutat în Guvern cu mai mult timp în urmă.
Ea a adăugat că şi-ar dori ca în teritoriu să fie toate structurile împreună, adică Inspectoratul şcolar, Casa corpului didactic, Centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională, pentru că în felul acesta ar putea fi gestionate mai bine resursele umane.

loading...
Loading...

Citește și

Se lucrează la clopotnița din Bolbocești și cu autorizația expirată! Inspectoratul în Construcții așteaptă să se tragă clopotul

Lucrările la clopotnița și copertina de la biserica din satul Bolbocești, comuna Albeni, au fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: