Ministrul Energiei, explicaţii în plenul Camerei Deputaţilor


Ministrul Energiei, Anton Anton, este invitat, pe 7 mai, la “Ora Guvernului” în plenul Camerei Deputaţilor. Acesta este chemat la dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor la solicitarea USR, aprobată de Biroul permanent.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat, vineri, că nu a primit, până în prezent, decizia Consiliului Concurenţei cu privire la investigaţia desfăşurată care priveşte încălcări ale legislaţiei în domeniul concurenţei de către operatori de distribuţie a energiei electrice concesionari şi întreprinderi furnizoare de contoare şi echipamente de măsurare a energiei electrice.
ANRE menţionează însă că atunci când o va primi va declanşa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuţie, în sensul reducerii lor, conform Bursa și News.ro. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, joi, că tarifele de distribuţie a energiei electrice ar putea scădea în viitor, după ce consumatorii au fost afectaţi de faptul că mai multe firme din sector s-au înţeles în decursul anilor, “au umflat” preţurile şi au trucat licitaţiile. Decizia urmează să fie luată de ANRE, instituţia care aprobă tarifele de distribuţie şi care va stabili şi prejudiciul creat.

loading...
Loading...

Citește și

Foc pus pe proprietatea președintelui Obștii Peștișani! În aceeași seară, tentativă de spargere a unei case de pariuri din comună

Două dosare penale au întocmit polițiștii din Peștișani, la finalul săptămânii trecute, după ce în …

Un comentariu

  1. Si de ce este chemat Anton? La ce întrebări să răspundă? A fost la scoala si a învățat,a aflat răspunsul la intrebare”ce este curentul electric?” Probabil va răspunde altfel decît in trecutul apropiat si anume: este ala care te face să tremuri inainte de a te omorî!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: