Mirabela Cismaru se consolează la piscină, după ce a picat Bacul

cismaru

A cunoscut succesul pe plan național odată cu participarea la emisiunea-concurs „Vocea României”. A făcut parte din echipa lui Marius Moga, dar acest lucru nu a dus-o în marea finală. După participarea la concurs, cariera Mirabelei Cismaru a luat avânt. Pentru a fi mai aproape de tot ceea ce i se întâmplă în acest moment referitor la cariera sa, Mirabela a luat decizia de a se muta de la Rovinari la București. Aceasta și-a schimbat inclusiv liceul, lucru care nu a ajutat-o foarte mult însă.

Înainte să se mute în Capitală, Mirabela Cismaru învăța la un liceu din orașul natal, Rovinari. Se pare că faptul că și-a schimbat liceul nu i-a adus adolescentei foarte mult noroc. Aceasta s-a numărat printre cei care, săptămâna trecută, au susținut Bacalaureatul. Din păcate pentru ea, Mirabela nu s-a numărat și printre cei care au reușit să îl promoveze. Se pare că tânăra s-a preocupat mai mult de partea muzicală din viața ei, decât de școală, astfel că la Bac a reușit să obțină doar media 5,98, fiind declarată respinsă.

Cea mai mare notă a fost 6,1

Mirabela Cismaru a susținut examenul la Liceul Tehnologic ,,Dumitru Dumitrescu” din Buftea. Cea mai mare notă obținută de aceasta a fost cea de la Limba și literatura română, respectiv 6,65. Dar cum, pe plan muzical, lucrurile merg foarte bine, iar talentul și vocea sa o pot duce departe, Mirabela nu a pierdut foarte mult timp plângând după examenul ratat. La doar câteva ore după aflarea veștii că nu se numără printre cei care au promovat examenul, Mirabela s-a consolat la o piscină din Capitală, unde s-a bucurat de soarele puternic al zilei de luni.
Mirabela mai are o șansă să promoveze Bacalaureatul – dacă se va înscrie la sesiunea august-septembrie a examenului.

loading...
Loading...

Citește și

Vezi cum se răsfață soția unui afacerist gorjean… De această dată a ales litoralul românesc

Valentina Pelinel, soția afaceristului gorjean Cristi Borcea, își petrece vacanța pe litoralul românesc alături de …

Un comentariu

  1. ca e prostuta se stia de cand era in spiru, doar am fost colega cu ea . nu ma mira :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: