Mircea Băsescu nu a făcut nicio declaraţie la DNA, s-a prevalat de dreptul la tăcere

Mircea Băsescu, reţinut joi seară de procurorii anticorupţie după ce a fost adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, nu a făcut nicio declaraţie în faţa anchetatorilor prevalându-se de dreptul la tăcere, a declarat avocatul său, Nelu Taşcă, scrie Mediafax.

Apărătorul lui Mircea Băsescu a declarat, joi seară, la ieşirea din sediul DNA, că clientul său nu a făcut nicio declaraţie în faţa anchetatorilor, ci s-a prevalat de dreptul la tăcere. „Mi-a spus că nu sunt reale acele înregistrări şi cred în nevinovăţia dânsului”, a spus Nelu Taşcă, întrebat ce a vorbit el cu Mircea Băsescu. Avocatul a mai spus că, în afară de declaraţia denunţătorului, celelalte declaraţii nu sunt incriminatorii pentru clientul său. „Aş putea spune că sunt chiar în favoarea sa”, a adăugat Nelu Taşcă. Mircea Băsescu, reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă de fiul lui Bercea Mondial, a fost dus în arestul central al Poliţiei Capitalei, urmând să fie prezentat, vineri, cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Bucureşti.

 

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este Sergiu Sgurescu, în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.