Misterele din munţii României: 5 locuri unde te trec fiorii

Pasionaţii genului thriller pot avea parte de vacanţa perfectă alegând ca destinaţie unul din cei cinci munţi din România, învăluiţi în mister. Află care sunt acele locuri despre care se spune că dau fiori până şi celor mai curajoşi turişti.

Munţii Buzăului

Munţii Buzăului sunt cunoscuţi în mediile oculte, şi în cele foarte „terestre”, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifestă fenomene ciudate: dispariţii de persoane, apariţii de Obiecte Zburătoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectări ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice. Nu este de mirare că în Munţii Buzăului stabilise generalul Ilie Ceauşescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta” şi antrena soldaţi pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o înfiinţeze. Această zonă, ce pare din altă lume, este denumită de localnici „Țara Luanei”, un tărâm al misterelor, mesajelor ocultate şi manifestărilor paranormale, potrivit blogului templulsecretelor.

Muntele tămăduitor

De „Gura de Rai” din Munţii Bucegi a auzit cineva? Este o regiune de aproximativ 1 km situată sub Muntele Omu şi Sfinx, undeva pe lângă „Şapte Izvoare”, unde până şi cei mai sceptici dintre oamenii care au ajuns acolo au realizat că se întâmplă ceva ciudat. Anume că organismul se refăcea în totalitate după orice fel de efort la care fusese supus. S-au adus în discuţie câmpuri electromagnetice şi alte anomalii, pentru că refacerea funcţiilor organismului se făcea la o rată mult prea mare ca să poate fi explicată medical. Apoi se mai vorbeşte şi despre cutremurele care au fost în 1993, în luna august. S-a discutat atât în presă, cât şi în cercuri restrânse despre presupusele tuneluri subterane ce se află în interiorul Munţilor Bucegi. Se pare că acele cutremure din 1993 se datorează tunelurilor subterane ce au fost făcute de alte civilizaţii. Legat de acest lucru, există persoane ce cred cu tărie că aici trăiesc chiar extratereştri sau cel puţin civilizaţii necunoscute nouă. Poate lucrul cel mai ciudat care s-a întâmplat în legătură cu aceste tuneluri este că armata română şi chiar masonii se preocupă de ele, potrivit proalpin.ro.

Blestemul lui Zamolxis

Pe malul Oltețului, într-o ambianţă de vis, în mijlocul naturii ne priveşte ochiul negru al unei peşteri în care a fiinţat odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci. Numită, printre altele, peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite. Zvonurile despre comorile dacice ascunse în Polovragi au atras sumedenie de răuvoitori şi aventurieri lacomi. Toţi aceştia au avut parte de morţi tragice în încercările lor nesăbuite de a tulbura liniştea locului. Se spune că blestemul lui Zamolxis încă veghează locul. Stau mărturie zecile de cazuri, povestite în popor, despre ciobani cărora le-au dispărut oile, văcari care au rămas fără vacile din faţa ochilor, nuntaşi cărora le dispărea de pe mese băutura şi mâncarea – lăsându-i muţi de spaimă şi bolnavi de nebunie. Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona „Triunghiul Bermudelor din Oltenia”, potrivit descoperă.ro.

Punte către extratereştri

Miturile sumeriene, egiptene, mayase, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când crocodil sau dragon. Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon, scrie independent-al.ro.

Cele mai vechi scrieri din lume

Munţii Neamţului par a fi o zonă plină de mistere pe care istoria nu le-a elucidat încă. La poalele Ceahlăului, în zona denumită Vadu Rău, unele săpăturile arheologice au scos la iveală artefacte bizare, printre care o structură de piatră care seamănă uimitor de tare cu ceea ce considerăm astăzi că ar fi un OZN. Piatra este de o duritate extremă, „nu este nici ciment, nici argilă, nici vreun alt adeziv cunoscut şi folosit de-a lungul istoriei, până azi. Aici au mai fost găsite tăbliţe din lut, imprimate cu pictograme care s-ar putea dovedi a fi forme ale celei mai vechi scrieri din lume, fiind datate cu aproximativ 1.000 de ani înaintea plăcutelor sumeriene”, potrivit blogului dezvatatorul.

www.ziare.com

loading...
Loading...

Citește și

Epava crucișătorului german Scharnhorst, descoperită pe fundul Atlanticului

Epava crucișătorului de linie Scharnhorst, unul dintre cele mai temute vase de luptă germane din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: