Miting şi proteste la Târgu Jiu şi Bucureşti

colaj-miting

Salariaţi ai CE Oltenia au ieşit ieri în stradă. Cei afiliaţi la FNME şi Federaţia „Univers” au rămas la Târgu Jiu protestând împotriva conducerii companiei iar reprezentanţi ai sindicatelor afiliate la Energetica şi Petrom plus SMEO au mers la Bucureşti, pichetând sediul ANRE.

Peste 100 de salariaţi, membri ai sindicatelor din Complexul Energetic (CE) Oltenia – SMEO şi din organizaţii afiliate la Petrom şi Energetica, au protestat ieri, la orele prânzului, în faţa sediului Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), cerând, printre altele, modificarea tarifului zonal aferent serviciului de transport pentru introducerea de energie electrică în reţea (TG). Acesta este practicat de Transelectrica la 10,30 lei/MWh, potrivit unui comunicat trimis presei.

„ANRE – Mafie”

De asemenea, sindicaliştii care au pichetat ANRE au solicitat scutirea de la plata certificatelor verzi a CE Oltenia, proces care să aibă loc atât pentru consumul propriu intern al termocentralelor, cât şi pentru consumul de energie electrică a Sucursalei Divizia Minieră. Sindicaliştii vor ca serviciile de sistem (rezerva terţială lentă) să fie scoase la licitaţie, nu acordate preferenţial de către Guvern către anumiţi producători. De notat, una dintre lozincile scandate a fost „ANRE – Mafie!”

Au cerut demisii

La Târgu Jiu, însă, au participat la proteste aproximativ 2.500 de salariaţi ai companiei, scandând împotriva conducerii CEO şi a Guvernului Ponta. Un aspect ieşit din comun: câţiva dintre sindicalişti şi-au adus şi copiii. Angajaţii au cerut demisia managerului CEO, Laurențiu Ciurel, spunând că îi consideră trădători pe colegii lor, care, ieri, nu au venit în Piaţa Prefecturii. De menţionat, aprobarea obținută de la primărie era pentru 5.000 de persoane.

Revendicări paralele

O parte însemnată dintre sindicalişti, însemnând SMEO şi organizaţiile din Turceni, Husnicioara şi Craiova, au renunţat la protestele de la Târgu Jiu, având propriile revendicări. Cererile acestora se îndreaptă cu precădere spre Guvern şi ANRE, liderii lor renunţând de a se mai asocia cu FNME şi „Univers”, acuzând că mişcările lor sindicale sunt de fapt, în acest context, politice şi aplecate spre acţiuni care să ducă la dărâmarea Guvernul Ponta. Cu alte cuvinte, în  favoarea PNL.  Sindicaliştii protestatari de la Târgu Jiu, spre deosebire de ceilalţi, resping propunerea administrației de a disponibiliza 3.000 de angajați și de a reduce drepturile salariale. Cele două federaţii, „Univers” şi FNME amenință cu intrarea în grevă generală. La miting s-au aflat și câțiva copii, care au scandat alături de părinţii lor, angajații CEO.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: