sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 9:51

Mitrescu îl acuză pe Vâlceanu de politicianism, după ce a ridicat problema nămolului din cariere


Vicepreședintele FNME a reacționat în urma postării făcute de către deputatul PNL pe pagina sa de socializare. Constantin Mitrescu spune că e normal să fie nămol în cariere pentru că se lucrează în spațiu deschis.

Liderul sindical spune că tocmai de asta minerii beneficiază de pe urma condițiile grele în sensul că li se recunoaște gupa de muncă.
„Trebuia să ținem umbrela să nu plouă în cariere? Vâlceanu nu știe că în cariere se face nămol când plouă? Am luptat în permanență pentru drepturile oamenilor, am făcut și greva foamei. Nu putem fi la fel de vehemenți acum ca înainte, în condițiile în care s-au mai câștigat din drepturi”, spune Mitrescu.

„Ne îngenunchează ca și companie”

Constantin Mitrescu spune că e un lucru bun că Dan Vâlceanu îl va interpela pe ministrul Energiei privind condițiile de muncă din cariere. Ar vrea însă ca deputatul PNL să facă front comun cu ceilalți parlamentari de Gorj, pentru ca statul să ajute CE Oltenia în plata certificatelor verzi și de CO 2. „Aceste biruri ne îngenunchează ca și companie”, a precizat Mitrescu.
Pârvulescu: „ Știe la fel de bine ca noi ce condiții sunt în cariere”
„Indiferent ce ai face, nămol este și va fi. Nu putem să montăm foehnuri ca să-l uscăm. Cariera nu e o uzină. Nu cred că atacurile la adresa liderilor sindicali o să-i facă bine”, spune liderul FNME, Dan Pârvulescu.

loading...
Loading...

Citește și

ACUZAȚII după alegerile din FNME: Roșca a fost LUCRAT. A fost o FĂCĂTURĂ

Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia susține că la conferința de alegeri de marți a Federației Naționale …

5 comentarii

  1. Dar o cale de acces la un loc de munca e obligatorie ba găgăuță ! Măi desteptilor , imchipuiti-va ca unui muncitor i se face rau la locul de munca , cum credeti voi ca poate fi salvat daca nu poti sa-l transporti rapid catre un centru de prim ajutor ? S-o fi inventat la ceo metoda teleportarii si nu am aflat si noi ? Pe vremea ânpuscatului ,o data pe saptamina tot personalul tesa , mergea in cariere la lopata , asa ca sa nu uite cine sunt cei care cu adevarat conteaza in aceasta meserie foarte grea . Iata ca astazi , nici voi , ” liderii ” , nu mai stiti care e realitatea din cariere !!!

    • Jane tata , geniala ideia ca o zi pe saptamana pitipoancele si pitiponcii TESA sa mearga la lopata in cariere .Ar face cura naturala de slabire a cururilor mari si grase.

  2. Aduceti femei tinere in cariere si o sa vedeti atunci ca noroiul nu va mai fi atat de umed si nici praful atat de uscat !

  3. Cata indolenta …este adevaret ca namol o sa fie si a fost continu in cariere, ptr. ca aici se lucreaza in aer liber. Dar in acelasi timp nu este posibil sa nu ai un drum de acces balastat , protejat de o rigola [canal] spre fiecare punct de lucru , asa cum erau pana acum un an. Domnilor ,,ALESI” daca o persoana draga dumneavoastra ar fi intr-un punct de lucru la care nu se poate ajunge ar avea un eveniment si ar deceda ptr ca nu a putut primii ajutorul necesar ati continua sa va vindeti la fel de usor? Este ceva ipotetic ptr. ca stim persoanele apropiate de ,,ALES” nu lucreaza in acele puncte de lucru.

  4. La Mitrescu in termocentrala probabil ca nu este namol, iar Parvulescu de cand nu a mai pus cisma in picior a uitat conditiile din exploatari. Eu le urez sa doarma in papusoi ca si pana acum, sa nu-si contrazica Seful direct ca le este bine. Conditiile de munca sunt un drept al angajatului iar obligatia angajatorului, legala dealtfel, este sa asigure aceste conditii. Daca Mitrescu nu a auzit de drumuri de acces il inteleg, el nu a auzit de multe lucruri, dar Seful lui pe linie federativa, fiind miner, trebuia sa stie si sa sustina cea ce minerul clama in live-ul respectiv! Cert este ca pentru profitul Bozian si pentru propasirea statului aceasta categorie de muncitori, trebuie sa moara muncind. Nu intereseaza pe nimeni ca minerul din 8 h de munca, doua le face pe drum din cauza lipsei cailor de acces, nu intereseaza pe nimeni ca minerul are media de varsta 50 de ani, nu-i pasa nimanui ca utilajele stau sa cada la propriu, dupa ei, probabil vor chema potopul, profit da fie….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: