Mituri despre dietele anticancer. Cât de eficace sunt astfel de alimente și ce efecte au ele în organism?

Tot mai des în ultimii ani, citim sau auzim de la cunoscuți ori de la televizor că există alimente care ne feresc de cancer. Cât de eficace sunt astfel de alimente și ce efecte au ele în organism?

Mituri despre dietele anticancer
Preventiv sau după tratamentele din cancer, medicii recomandă o alimentație echilibrată, variată, bogată în legume și fructe proaspete și săracă în grăsimi de origine animală (carbe grasă, mezeluri). Circulă însă și informații, fără o bază științitifică adevărată, legate de ingrediente „vindecătoare“ – iar suferinzii, plini de speranță, sunt tentați să le încerce.

Soia ține departe cancerul la sân
S-a demonstrat că soia conține așa-numiții fitoestrogeni, care au proprietatea de a se fixa pe celulele organismului, la fel ca hormonii feminini (estrogeni). Din această cauză, s-a atribuit produselor din soia un rol protector împotriva cancerului la sân – mai ales că incidența acestuia e mai scăzută la femeile de origine asiatică, mari consumatoare de soia. Totuși, cercetătorii nu au putut găsi nicio dovadă directă care să demonstreze afirmația de mai sus. În același timp, se ignoră ce cantitate de soia ar trebui consumată și cât timp, pentru un eventual efect protector. Informațiile sunt însă contradictorii. Cel mai recent studiu în acest sens arată că nivelurile ridicate ale unei proteine din soia, genisteina, poate accelera dezvoltarea tumorii mamare la femeile cu cancer de sân în fază incipientă.

Ceaiul verde blochează dezvoltarea tumorilor
Ceaiul verde conține o substanță numită catechină, care are proprietatea de a bloca înmulțirea celulelor canceroase. Însă nu s-a găsit nicio probă legată de acțiunea catechine în organismul uman.

Broccoli și roșiile previn anumite tipuri de cancer
S-a demonstrat că legumele verzi și fructele au capacitatea de a preveni apariția cancerului, datorită substanțelor din compoziția lor care neutralizează radicalii liberi. Excesul acestora din urmă are un efect nociv asupra celulelor. Studiile au arătat că roșiile ajută la prevenirea cancerului de sân și de prostată, grație acțiunii licopenului, pigmentul care dă culoarea specifică roșiilor.

Fibrele din legume și fructe previn cancerul de colon
Tot mai multe studii au arătat că o dietă bogată în fibre poate să scadă riscul de apariție a cancerului de colon. Fibrele sunt implicate în „curățarea” sistemului digestiv, reglând tranzitul intestinal.

Suplimentele alimentare sunt bune
În mod normal, o alimentație echilibrată aduce doza suficientă de vitamine, de care organismul are nevoie. Nu s-a putut demonstra că suplimentele alimentare ar aduce un plus de protecție față de cancer. Ceea ce se știe, cu siguranță, e că excesul de vitamine A și D poate avea efecte nocive, mai ales în caz de boală.

Diete anticancer. Ce se înțelege prin alimentație echilibrată?
Pentru a funcționa corect, organismul are nevoie de câteva elemente de bază, conținute în proporție variabilă în diversele alimente:

Proteinele sunt indispensabile producerii și reînnoirii țesuturilor. Pot fi procurate din carne, pește, ouă, lapte și brânzeturi, dar și din legume uscate (linte).
Glucidele sau zaharurile sunt principala sursă de energie a organismului. Există zaharuri care pot fi absorbite rapid la nivelul stomacului (provin din zahăr și produse cu zahăr) și zaharuri lente (din paste, orez, cartofi, pâine), care sunt absorbite mai ușor și care mențin mai mult senzația de sațietate.
Lipidele sau grăsimile au rol diferit, în funcție de acizii grași care intră în compoziția lor. Există grăsimi animale (unt, grăsimi din carnea grasă, din mezeluri, din brânzeturi), care trebuie consumate cu moderație, și grăsimi vegetale (din uleiuri), care sunt sursă de vitamina E, un puternic antioxidant.
Vitaminele și mineralele sunt indispensabile pentru un organism sănătos. Legumele și fructele conțin multe vitamine cu acțiune antioxidantă (A, C, E), despre care studiile au arătat că pot preveni cancerul.
Fibrele reglează tranzitul intestinal. Fructele, legumele și cerealele integrale sunt o excelentă sursă de fibre.
Apa este mai mult decât necesară pentru sănătate. Consumul de apă ajută la eliminarea toxinelor din organism, iar unele studii au arătat că poate preveni cancerul de vezică și de colon.

sursa: click.ro

loading...
Loading...

Citește și

Sfaturi să scapi de respiraţia urât mirositoare

Cercetătorii de la Harvard au descoperit nu mai puţin de 10 cauze ale halenei (n.r. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: