sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 23:00

MOARTE GROAZNICĂ pentru un MINER din CEO! Pleca la serviciu

Un bărbat de 42 de ani, angajat al Complexului Energetic Oltenia, a murit, vineri, în urma unui grav accident rutier care a avut loc în satul Ceauru, din comuna Bălești. Minerul se afla într-o stație și aștepta microbuzul pentru a merge la muncă.

O șoferiță grăbită, care conducea un BMW, a ignorat linia continuă și a intrat în depășirea unui autoturism Dacia, condus de un șofer care a virat la stânga. În urma impactului dintre cele două mașini, Dacia l-a lovit în plin pe pietonul Iulian Nanu. Acesta a murit pe loc. Surprinzător, șoferița grăbită a spus că nu e vina ei, ci a celuilalt conducător auto. „Mi-a tăiat calea pur și simplu, nu s-a asigurat, asta a fost totul. Eu doar ce intrasem în depășire, câtă viteză puteam să am? Era linie continuă. Asta e singura neregularitate pe care am făcut-o”, a declarat tânăra de 33 de ani. „Cum puteam să-i tai eu calea, când e linie continuă acolo, eu semnalizai, uite, e și acum semnalizarea dată drumul și când mă păli, eu abia o redresai să nu intru prin pomi”, a precizat celălalt șofer. Angajatul CEO se afla în stația de autobuz, când două mașini s-au ciocnit în fața sa. „Pleca la serviciu săracul. Aștepta microbuzul ca să meargă la Rovinari”, a mărturisit un martor. „O femeie de 33 de ani conducea un autoturism către Motru. A intrat în depășire neregulamentară pe linie continuă, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se angajase în viraj la stânga. Acesta a ricoșat într-un bărbat de 42 de ani, care aștepta microbuzul, pe marginea carosabilului. Bărbatul a decedat ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, în timp ce bărbatul de 42 de ani va fi condus pe ultimul drum.

loading...
Loading...

Citește și

Universitatea ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și-a consolidat poziția în plan internațional!

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat începând cu 13 iunie 2019 și până la …

Un comentariu

  1. E tragic ce s-a intamplat! Am o presimtire ca nu va pati nimic ,,soferita” , va lua maxim suspendare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: