Moartea CEO în ritm alert

Pornim direct cu concluzia, căci ea-i evidentă şi nu prea e loc de întors: indiferent cine sau câţi oameni din Gorj sunt numiţi pe la Ministerul Energiei, soarta Complexului Energetic Oltenia este deja pecetluită. Jocurile sunt făcute de ceva timp, iar acum… sunt puse-n aplicare de către cine trebuie.

Persoanele care sunt sau vor fi numite pe la Bucureşti (secretari de stat sau chiar miniştri) nu pot salva viaţa principalului stâlp al sistemului energetic naţional, ci doar îi pot prelungi agonia, suferinţa entităţii fiind mai mult decât evidentă în această perioadă. Şi asta nu pentru că oamenii – fie ei numiţi şi pe criterii politice – nu vor să contribuie la normalizarea situaţiei, ci pentru că interesele unora sau altora dintre şmecheri au depăşit de ceva vreme sfera locală/naţională, trecând la nivelul următor al combinaţiei.

Este evident pentru toţi că, în vreme ce alte naţiuni mai şmechere ca noi îşi asigură un viitor energetic, noi – cel mai probabil gâdilaţi mental – nu vrem altceva decât să punem bomboana pe colivă. Cum care colivă? Aia de se dă la pomenirea sufletului mortului… Răposatul CEO agonizează, totul sub atenta supraveghere a unui acţionar interesant şi interesat, de care presa pomeneşte doar când e vizibilă treaba, dar care a avut o activitate susţinută împotriva CEO. Nu ştiţi de cine-i vorba? Ei, hai, că nu-i greu de ghicit cine-s „băeţii”…

În vremea asta, noi – adică statul român, protectorul meu şi-al dvs. – facem legi prin care să normalizăm poziţia şi rolul CEO, numim persoane pe la ministere (repet, poate bine intenţionate, dar s-au ocupat alţii mai acum ceva timp să pregătească „bine” terenul să nu se mai poată realiza ceva constructiv), iar sindicatele, chiar şi-n ultimul ceas, se ceartă şi pe ultima coajă de pâine, deşi vin zile criminale pentru minerii şi energeticienii Gorjului. Şi nu numai pentru ei. Auzeam constant ideea de „mix energetic”, dar iată că, după alegeri, el e fix… lipsă! Că aşa-i la noi: promitem când avem nevoie de ceva/cineva, apoi… dă-i-n mă-sa, îi caut eu peste patru ani!

Degeaba vrea un om dacă majoritatea nu vrea. Abia dacă acel om este susţinut de unul, apoi de altul, apoi de altul şi tot aşa, poate fi forţată majoritatea iniţială să lase moartă combinaţia. Asta dacă nu e prea târziu, desigur.

Mai e puţin şi vom stinge lumina la CEO. Nu mai contează cine apară pe întrerupător, rezultatul e acelaşi. Şi e dramatic. Dar noi ne complacem, că suntem o naţie tolerantă, corect?

P.S.: Nu-s specialist, dar văd, aud, simt. Dacă există alte opinii, contrare senzaţiei mele, le aştept. Argumentate, asta-i clar.

Loading...

Citește și

Muie, muie dar cu ce?

Prostia m-a copleșit și nu prostia în sine ci numărul minților care o produc? Muia …

Un comentariu

  1. Lucrurile sunt simple . CEO este un colos cu o organigrama anacronica , depasita , conceputa in perioada comunista , perioada in care Ceausescu vroia doar sa dea de lucru la oameni dar fara a respecta nici un principiu economic de eficienta economica sau rentabilitate . Timp de 27 de ani nu a existat nici o restructurare reala iar acum fie ca vrem sau nu , vom asista la sfarsitul colosului cu piciore de lut . Dar stati linistiti ,,,,politicienii vegheaza . Pentru ei nu conteaza ca 18000 de gorjeni ar putea ramane fara locurile de munca .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.