miercuri , 11 decembrie 2019 - 11:40

Mocneşte un CONFLICT MAJOR! Directorul interimar al CEO, aşteptat de salariaţi!

greva

Sute de salariaţi de la Jilţ Nord au refuzat pentru a doua oară să intre în carieră, ieri dimineaţă. Cu o zi înainte au fost convinşi de directorul unităţii să meargă la lucru, iar ieri, s-a deplasat acolo şeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie. Oamenii şi-au reluat lucrul, însă situaţia este extrem de tensionată.

Minerii se tem că-şi vor pierde slujbele, sunt nemulţumiţi pentru că administraţia le-a diminuat sporul de noapte şi, de asemenea, nu se împacă cu ideea că sediul CE Oltenia va fi mutat la Bucureşti.

Oamenii sunt liberi să protesteze

Prim-vicepreşedintele FNSE „Univers” şi preşedinte SME Jilţ, Adrian Marciuc, a declarat: „Eu am tras un semnal de alarmă. S-a convins şi domnul Antonie că lucurile nu stau bine. Am avut aproape 400 de oameni care nu au vrut să mai intre în carieră, la muncă. Starea de tensiune creată de administraţia Complexului se accentuează. Şi muterea sediului a fost un motiv pentru care oamenii nu au vrut să mai meargă la lucru, dar principala nemulţumire este reducerea sporului de noapte. Ei se tem de privatizare, insolvenţă şi aşa mai departe… vedeţi ce se întâmplă la Complexul Energetic Hunedoara. Eu spun că oamenii aşteaptă şedinţa comisiei mixte. Ar fi bine ca directorul interimar să se întoarcă de la Bucureşti şi să convoace şedinţa comisiei paritare. Dacă nu, oamenii sunt liberi să protesteze”.

Mai mulţi salariaţi CEO în greva foamei

Numărul celor aflaţi în greva foamei a crescut la 16, Gabriel Căldăruşe, preşedinte SMEO, organizaţie afiliată la FNSE „Univers” a declarat că vor mai fi şi alţi salariaţi care se vor alătura protestului. De asemenea, Adrian Marciuc mai precizează: „Sunt voci în teritoriu care vor să se alăture protestului extrem. Oamenii sunt dispuşi la astfel de gesturi. De şapte ani nu au mai primit nimic iar acum se lucrează la alte tăieri de cheltuieli cu munca vie. Adică, li se vor lua din drepturi iar asta va duce la creşterea numărului de protestatari”.

loading...
Loading...

Citește și

S-a terminat cu boieria! Romii din Meteor își astupă singuri gropile din străzi

Locatarii de etnie romă din cartierul târgujian Meteor au pus mâna pe roabe și pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: