Modelul croat…

… nu va putea fi aplicat în România. Cel puţin în timpul vieţii mele, e clar şi nu poate cineva să mă contrazică. Sper măcar de-a lungul existenţei copiilor noştri. Sau, în cel mai rău caz, a nepoţilor personali.

Istoria croaţilor este una zbuciumată. Epoca recentă este una sub semnul întrebării privind conflictele cu sârbii ori celelalte popoare din fosta Iugoslavie. Crime şi alte chestii urâte, nu aş vrea azi să dezvolt aspectul ăsta. Dar răutatea dată poate şi de aspecte mai puţin plăcute a contribuit la atitudinea de azi a acestei naţiuni. I-am urmărit la acest Mondial. Sigur, pe linie fotbalistică, peste noi la toate, dar absolut toate capitolele. Mijloc extraordinar, creaţie, răutate (sportivă) pe teren… Însă, una peste alta, atitudinea acestei echipe – şi, prin extensie – a poporului croat este una de toată isprava.

Determinarea şi educaţia. Cuvinte pe care românii nu le au în cap. Că şi ei, dar şi noi avem oameni talentaţi. Diferenţa e că ai noştri, de exemplu, joacă la arabi şi-s cu nasu’ pe sus, iar ai lor… pe la Juventus, Barcelona sau Real Madrid. Ştiţi voi, echipe de cartier, îs de prin 9 Mai şi Debarcader. Noi, apropo de atitudine, ne-am apucat să tragem pe nas când ajunserăm la Chelsea… Tot de tras zic şi croaţii, doar că trag de ei să devină mai buni şi să-i vadă lumea.

Diferenţe subtile… prea subtile între noi şi croaţi. Pe care încă-i vedem la „şi altele”, deşi noi suntem vai de mama noastră. Apropo, aţi văzut cum arată Croaţia? Nu? E scumpă, aproape cât Mamaia, Sinaia sau Predeal, dar rămâi mască de ce-au putut face aceşti omenaşi… Da, dai 20 de euro pe o cafea în centrul frumosului oraş Rijeka, dar merită, frateee! Dai un ban, dar stai exact în faţă!

Noi o avem pe Veorica. Ei o au pe tipa aia foarte, foarte ok… Nu mai are sens să dezvolt, iar mă apucă dracii.

loading...
Loading...

Citește și

Servicii ZERO!!!

Teoretic și practic, suntem obligați să interacționăm cu Europa și, implicit, cu restul lumii. Iar …

4 comentarii

  1. Cand se va intelege ca betivanul aventurier,care a fost presedintele Romaniei doua mandate,a revarsat asupra noastra a romanilor,doar ura si securism stalinism tradator de neam si tara,care a avut ca Dumnezeu,doar banul,jaful,prostitutia,impostura,slugarnicia(boc,scris intentionat cu b mic,cred ca a fost ultimul iobag,serb din Transilvania din toata istoria noastra milenara!),iar asta i-a contagiat pe toti epigonii de azi din care unii isi zic #rezist,unii umbla in gura cu „slujirea” si catuse,alti neonazisti cu „penalii”,altii bugetari sau abonati la banul public se dau „liberali”,altii care stau in apartamentele „lui Ceausescu” si sunt angajati la stat,urla „ciuma rosie”,etc. si ii vom ignora,dispretui,ba chiar scuipa,vom fi ceea ce am fost de mii de ani,adica cu mult mai mult decat croatii…!!!Ma enervez cand vad ca acesti „urlatori” au o nesimtire crasa si baga panica in multi oameni cu bunsimnt,ii descurajeaza,ii sperie si asta datorita faptului ca nu realizeaza ca de fapt sunt niste lasi care se manifesta doar „noaptea ca hotii-atunci ies pe strazi-,niste lenesi cu gura mare care nici macar la vot nu se duc de atata lene de care dau dovada,niste putoreti promovati de o mare parte a mass-media din interes,niste sugaci la banul public(stiati ca pitecantropul care a lovit un batran cu boxul in fata guvernului asta vara,e pensionar pe caz de boala…!!!).Dar fiti optimisti,sunt sigur ca vom fi iar mult mai mult decat croatii…!!!

    • Ai dreptate cu privire la presedintele Iliescu ,dar acesta nu a fost doar doua mandate presedinte ci doua si jumatate. Cred ca la el te referi, nu?

  2. Prin anii 2000-2001, discutam cu un prieten stabilit din anii 70 in Ungaria, facand comparatie cum a evoluat de rapid Ungaria si cat de incet se miscau lucrurile in Romania. Prietenul ungur ( dar un roman curat la suflet ) mi-a spus : ROMANII NU AU SARACIT SUFICIENT CA SA FIE NEVOITI SA SE APUCE DE MUNCA .
    Dumnezeu ne-a dat , dar noi nu stim ce sa facem cu ce am primit.

    • Sloboda ili smrt! adica liber sau mort…un motto al ustasilor si al cetnicilor sarbi…ar trebui citita putin din istoria statului iugoslav…conflictele de aici au la baza situatia economica generata de sloveno-croatul Tito care a dirijat investitiile in turism si industrie prioritar spre Croatia si Slovenia…inca de acum 60 de ani cele 2 tari erau supraaglomerate de turisti occidentali….Croatia ,inca de prin secolul X ,s-a dovedit a fi o nuca prea tare pt,puterile nordice,aflate inca in stadiul tribal….totusi asa mandrii cum au fost ei au pupat curu’ unor regi si imparati din vestul Europei, timp de secole…acum trei secole si noi oltenii trebuia sa pupam aceleasi cururi cu sange albastru,dar ca natie mandra ce suntem, aceste stralucite dosuri le-am prajit la foc cu flacara deschisa ….Or fi ei mari fotbalisti, dar declaratia unuia dintre ei dovedeste lipsa de bun simt si prostie fara margini….este inadmisibil sa jignesti gazda,oricare ar fi ea…si prin Croatia prostia se simte bine ,nu numai la Caracal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.