Moțiunea a picat! Vâlceanu vede partea plină a paharului


Liberalii au știut de la început că nu au șanse ca moțiunea lor de cenzură să treacă în Parlament. Deputatul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a recunoscut acest lucru într-o conferință de presă, însă a văzut și partea plină a paharului. Vâlceanu spune că moțiunea a fost votată de mai multe persoane decât au semnat-o, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun.

Tentativa liberalilor de a schimba Guvernul /Grindeanu a fost sortită eșecului încă de la început, însă acest lucru nu i-a dezarmat pe cei din PNL. Moțiunea a fost votată de peste 160 de parlamentari, cu 40 de mai mult decât cei care au semnat-o. Liberalii ar fi avut nevoie și de susținerea UDMR pentru a avea șanse ca moțiunea să treacă, însă maghiarii s-au abținut de la vot. PNL a introdus moțiunea de cenzură după ce au fost modificate Codurile Penale, fapt ce a generat proteste de stradă în toată țara.

Nu l-au trădat pe Dragnea

Chiar dacă în ultimul timp au apărut tot mai mulți social democrați care s-au arătat deranjați de faptul că s-au modificat Codurile Penale, la vot, parlamentarii PSD și-au arătat loialitatea față de partid. Mihai Weber, deputat PSD Gorj, a spus că partidul nu este rupt în două, iar Liviu Dragnea este susținut de toți colegii.

loading...
Loading...

Citește și

LIDERUL PSD Gorj, ANUNŢ legat de VOTUL pentru NOUL GUVERN

Mihai Weber a anunţat, pe pagina de socializare, că PSD nu va vota noul guvern …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: