Motru: Tâlhărit în plină STRADĂ!

La data de 17 iulie a.c., polițiști din cadrul Politiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de un bărbat, de 58 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în timpul nopții, aflându-se pe pe raza municipiului, ar fi fost acostat de către un grup de persoane necunoscute, iar una dintre persoane ar fi exercitat acte de violență asupra sa, după care l-a deposedat de telefonul mobil, în valoare de 500 lei. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Ca urmare a activităților specifice și a cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat un tânăr, de 16 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu reședința în municipiul Motru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cunoscut cu antecedente penale.

Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, iar faţă de cel în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Totodată, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru și Judecătoriei Motru, fiind dispusă, față de acesta, măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.07.2018, de la expirarea ordonanței de reținere, până la 16.08.2018 inclusiv.

loading...
Loading...

Citește și

UPDATE: Victima INCENDIULUI transportă cu elicopterul SMURD! Starea sa este GRAVĂ! Foto

ISU Gorj a fost solicitat sa intervină în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.