Nelu Roșca și Constantin Crețan – la cuțite: „S-a lăudat, într-o cârciumă din Motru, că-mi va rupe picioarele!”

rosca-cretan

Liderul sindical de la Cariera Roșiuța lansează un atac dur la adresa vicepreședintelui Federației Univers, după ce acesta din urmă a acuzat-o pe deputata de pe Colegiul numărul 4, Camelia Khraibani, că face presiuni asupra conducerii CEO.

Președintele Sindicatului Liber al Carierei Roșiuța a reacționat în urma acuzațiilor pe care Constantin Crețan le-a adus la adresa deputatei Camelia Khraibani. Nelu Roșca neagă că ar fi participat la o întâlnire la sediul Complexlui Energetic Oltenia pentru a încerca să pună presiune pe directorul Laurențiu Ciurel să–i mențină în funcții pe directorii carierelor Roșiuța și Lupoaia; el spune că, de fapt, la CEO s-a discutat despre problemele mineritului din zona Motru. Sindicalistul afirmă că vicepreședintele Federației Univers spune numai aberații și nu are ce căuta în mișcarea sindicală. „Acest căţeluş de serviciu, aflat în slujba unor pensionari, din plictiseală se bagă în tot felul de lucruri. Acest Creţan să nu uite că a semnat contractul colectiv de muncă. Acum încearcă să le transmită salariaţilor că nu se mai poate face nimic, ce fel de luptător sindical este el? Nu ar trebui să mai facă parte din mişcarea sindicală pentru că îşi urmăreşte doar interesul propriu, spune în presă doar aberații, vorbește la comandă”, a declarat Nelu Roșca.

Crețan amenință cu plângerea penală

Vicepreședintele Federației Univers îl amenință pe liderul sindical din zona Motru cu plângerea penală. Constantin Crețan  susține că Nelu Roșca ar fi spus, într-un restaurant din Motru, că-i va rupe picioarele. „Eu am probe că Nelu Roșca, cu Nicolae Bădiţă și madam Khraibani, au mers la CEO să pună presiune pe directorul companiei pentru a nu-i schimba pe Constantin David şi Ion Ghiga. Vreau să-i fac o plângere penală domnului Nelu Roșca pentru că, după întâlnirea de la Complexul Oltenia, s-a lăudat într-o cârciumă din Motru că-mi va rupe picioarele. Roșca se ocupă de «ștrumfării» cu această deputată, nu trebuie să se bage în actul de conducere al CEO. Dacă nu știe să fie lider de sindicat și face intervenții politice, e treaba lui. A cerut în comisia paritară să fie pus și el director, am rămas blocat când am văzut că a solicitat asta. Nu putem face sindicalism cu astfel de oameni. Domnul Roșca s-ar putea să se afle și el printre liderii de sindicat care au făcut nereguli în trecut, are multe de justificat în privița biletelor de odihnă și tratament și a altor lucruri”, a precizat Constantin Crețan.

loading...
Loading...

Citește și

DEMISIE din PRO România Gorj. Ce LIDER a mai plecat

Președintele organizației Rovinari, Andrei Bărbulescu, a părăsit partidul lui Victor Ponta și anunță că se …

Un comentariu

  1. Cretan nu rateaza nici un moment sa arate ce sefi buni si cum reuseste el sa l-e ia apararea .Asta nu e lider sindicalist..e un mare prost ce crede ca nu e luat in vizor de sefi..si alti..si tot pupa ..la ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.