Noi VEŞTI legate de problema CERTIFICATELOR de CO2 de la CEO


Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, lucrează, în această perioadă, la o schemă de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia. 

Potrivit oficialului din cadrul Ministerului Energiei, prima parte a schemei de sprijin ar fi gata. Doru Vişan spune că, săptămâna aceasta, se va face evaluarea în piaţa de energie. Următorul pas este promovarea schemei la nivelul Consiliului Concurenţei şi la guvern. Totul se va încheia cu întocmirea unui memorandum de notificare a Comisiei Europene pentru a solicita sprijinul necesar companiei miniere de la Târgu-Jiu. Doru Vişan nu a dorit să comenteze datele prezentate de deputatul PNL Dan Vîlceanu, vineri, într-o conferinţă de presă, conform cărora şefii CE Oltenia ar urma să anunţe un profit fals de 200 de milioane de lei pe primele 6 luni ale acestui an. “Nu comentez lucruri care nu sunt certe. Atunci când va fi gata situaţia financiară, compania are obligaţia şi va publica datele. În momentul în care datele vor fi publice, vom putea discuta pe marginea lor. Pierderea companiei înregistrată pe anul trecut a fost generată de certificatele de CO2, este vorba de pierdere financiară. Pe exploatare, compania nu a avut pierdere. Redresarea componentei financiare ţine de subvenţionarea certificatelor de CO2, adică schemă de sprijin pentru această componentă, astfel compania nu poate susţine singură această componentă. Lucrez la această schemă de sprijin. Este finalizată prima partea cea făcută de companie şi de Transelectrica. Săptămâna aceasta, se va face evaluarea în piaţa de energie, după aceea se va promova la Consiliul Concurenţei şi la guvern ca şi memorandum de notificare a Comisiei Europene. Dezideratul este ca, în toamnă, să notificăm Comisia Europeană ca să putem beneficia în timp real de sprijinul comisiei”, a conchis secretarul de stat.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: