Noua acciză urcă prețul carburanților la 7 lei/litru

Sortimentele mai scumpe de carburant vor atinge pragul de 7 lei/litru din cauza majorării accizelor de la 1 aprilie, ceea ce va determina o scumpire de 5%-7%. Petroliștii se așteaptă la o scădere a consumului, însă doar pe termen scurt.

ncă din prima zi a acestui an șoferii au fost nevoiți să plătească mai mulți bani pentru carburanți. Prețurile urmau să scadă datorită cursului de schimb la care se calculează accizele, însă guvernul USL a decis să schimbe modalitatea de calcul al acestora, astfel că în loc de ieftinire a avut loc o scumpire cu 9-10 bani/litru.

Veste bună sau veste rea, depinde din ce parte sunt privite lucrurile, întrucât prețurile urmau să crească cu peste 50 de bani pe litru, însă în urma disputei dintre președinte și Guvern, majorarea accizei cu 7 eurocenți/litru a fost amânată cu 3 luni. Șeful statului a precizat în repetate rânduri că nu este nevoie de introducerea acestei accize suplimentare, care inițial era prevăzută ca o taxă din care să se finanțeze construcția de autostrăzi, Traian Băsescu indicându-le experților de la Finanțe chiar și sursa de unde poate fi acoperită suma estimată a ajunge în vistieria statului ca urmare a acestui nou bir. Dacă la finele anului trecut guvernul Ponta propunea creșterea accizei chiar în memorandumul de acord cu FMI, acum premierul a anunțat că majorarea accizei nu va mai fi cuprinsă în scrisoare, astfel că acordul cu instituțiile internaționale poate deveni funcțional.

În discuțiile purtate de autorități cu reprezentanții delegației FMI a fost luată în calcul încă o amânare cu trei luni a majorării accizei în cazul motorinei, însă propunerea a picat.

Astfel că, de la 1 aprilie, fiecare litru de carburant vândut la benzinăriile din România va costa mai mult cu 7 eurocenți, la care se va aplica și TVA. „Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0,4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole şi cu siguranţă această evoluţie se va regăsi în preţul la pompă“, a spus Cătălin Dumitru, noul vicepreşedinte al grupului Rompetrol, unul dintre principalii jucători de pe piața de carburanți din România. Potrivit calculelor realizate de Alex Milcev, tax partner Ernst&Young, preţul carburanţilor va cunoaşte la 1 aprilie o ajustare de 5%-7%.

Sursa: http://www.capital.ro/noua-acciza-urca-pretul-carburantilor-la-7-lei-litru.html?utm_source=REALITATEA&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post

loading...
Loading...

Citește și

Un elev de 12 ani s-a aruncat de la etaj!

Un elev în vârstă de 12  ani a căzut de la etajul doi al unui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.