Noul Cod Rutier modificat din NOU. La ce surprize trebuie să se aştepte şoferii?


Codul Rutier este pe cale să sufere o modificare cât se poate de importantă pentru toţi şoferii din România! Asta numai dacă amendamentul susţinut de ministrul transporturilor va trece de votul Parlamentului.

Propunerea de modificare a Codului Rutier prevede ca permisul de conducere să fie suspendat la 45 de puncte de penalizare, nu la 15, așa cum este în prezent. Deputaţii jurişti au adoptat, marţi, un amendament la OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și se așteaptă acum votul din plenul Senatului. Amendamentul este susţinut şi de ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
Preşedintele comisiei juridice, Nicuşor Halici a explicat votul din comisia juridică.
„Amendamentul poate fi explicat, în primul rând, prin aceea că săptămâna trecută am mai adoptat o propunere legislativă cu privire la modificarea cuantumului şi la alte tipuri de contravenţii cu privire la legea privind Codul rutier. De ce? S-a considerat că ar trebui mărit şi cuantumul în baza căruia după aceea să fie suspendat dreptul de a conduce autovehicule, tocmai pentru că, mărindu-se cuantumul amenzilor şi practic şi al punctelor de penalizare aferente amenzii contravenţionale, (…) se ajungea în situaţia în care unui conducător de autovehicule, în baza unei amenzi destul de mari, pentru o contravenţie nu foarte gravă, să i se suspende şi permisul de conducere. Atunci am ridicat acest prag de puncte de suspendare până la 45, pentru că e în natura umană, până la urmă cu toţii greşim, în orice facem. Importat este dacă o facem voit sau nu. Dacă nu o facem cu intenţie şi atunci nu e repetitivă, totuşi conducătorul auto să nu poată fi sancţionat pentru o greşeală, pentru că ştiţi foarte bine, ba mai avem o urgenţă, ba infrastructura nu ne permite, ba suntem în tot felul de timpi în care trebuie să ne încadrăm ca şi şoferi, bineînţeles”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Nicuşor Halici.

Ce prevede legislaţia în prezent

Potrivit Codului Rutier, dacă un şofer a cumulat 15 puncte de penalizare într un interval de 6 luni, are obligația ca în termen de 5 zile de la data la care a primit înștiințarea scrisă pentru cumulul celor 15 puncte de penalizare să se prezinte la unitatea de poliție care a emis înștiințarea, pentru a preda permisul. În caz contrar se majorează perioada de suspendare cu 30 de zile.

loading...
Loading...

Citește și

Noul PREFECT de Gorj, DECIZIE privind ACCESUL în PREFECTURĂ

Cristinel Rujan nu renunță la ordinul dat de Ciprian Florescu prin care se impune un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: