Partidul Naţional Liberal a câştigat, duminică, primul tur al alegerilor prezidenţiale în şase localităţi, una dintre ele fiind Novaci. Dumitru Leuştean spune că în oraşul pe care-l administrează a devenit deja o tradiţie să iasă învingător PNL-ul. Primarul afirmă că, în perioada următoare, vor avea loc discuții cu cei 14 edili ai partidului care au pierdut primul tur al prezidențialelor. Klaus Iohannis a fost învins de Viorica Dăncilă la Motru, Bălești, Bolboși, Alimpești, Prigoria, Fărcășești, Padeș, Stănești, Dănești, Crasna, Ciuperceni, Berlești, Vladimir și Albeni. “La Novaci, ca de obicei, PNL a câştigat alegerile. Deja este o tradiţie, pot să spun. Am lângă mine o echipă foarte puternică şi, împreună şi de această dată, am câştigat alegerile. Suntem per localitate la aproximativ 44 de procente, se putea şi mai mult, dar, cu siguranţă, în turul 2 vom demonstra că suntem acolo unde trebuie şi unde România trebuie să fie. De această dată, în judeţ, Viorica Dăncilă a câştigat, dar să sperăm că la turul 2 lucurile se vor schimba datele. Va fi o perioadă de 10-12 zile de campanie intensă. Putem să ne corectăm greşelile, poate care s-au petrecut în anumite localităţi şi să sperăm că totul va merge bine că vom câştiga şi la nivel de judeţ alegerile prezidenţiale. În primul tur ne aşteptam ca acolo unde sunt primari PNL lucrurile să meargă altfel. De aceea, în perioada imediat următoare, vom avea o întâlnire cu primarii PNL în care putem să dezbatem neconcordanţele care au fost acolo şi să încercăm să corectăm lipsurile. Cu siguranţă, va trebui făcut ceva, problema este să vedem cât de repede ne putem alinia la cerinţele şi la ceea ce se doreşte din partea conducerii PNL”, a declarat Dumitru Leuştean prim-vicepreședinte PNL Gorj.