„Nu trebuie să ne grăbim. Piața e mare, sărăcia e mare…”

prunariu-pe-stadion2

Din câte se pare, principalii responsabili de la Pandurii încearcă să își drămuiască cât mai mult banii alocați „cumpărăturilor” de vară. Președintele C.A. al clubului de fotbal gorjean, Mihai Prunariu, este hotărât să negocieze la sânge și cu jucătorii cărora le-au expirat acum contractele și așteaptă o eventuală prelungire a angajamentelor.

Nu mai este niciun secret faptul că la nu mai puțin de 9 jucători din lotul care a terminat sezonul 2013-2014 le expiră contractele cu Pandurii în această vară. Iar pentru mai mulți dintre aceștia, tehnicianul Petre Grigoraș și-a exprimat deja intenția de a-i avea din nou sub comanda sa și în campionatul următor. Numai că de la dorință la putință este cale lungă deocamdată, mai ales din cauza clauzelor destul de „generoase” din contractele inițiale ale jucătorilor vizați, aceștia pretinzând sume importante de bani pentru a-și pune semnătura pe un nou angajament oficial cu Pandurii. Cum rezolvarea problemei a fost pusă acum pe masa de lucru a conducerii clubului de fotbal gorjean, boss-ul C.A. speră să ajungă la un preț cât mai mic pentru clauzele buclucașe: „Noi ne-am dori să rămână toți acești jucători, dar rămâne să vedem ce vom face. Nu ne împiedică nimic să semnăm, dar ofertele sunt mari, sunt multe și trebuie și bani mulți. E vorba de bani mulți…”, a precizat șeful grupării oltene, Mihai Prunariu. Din câte se pare, cele mai mari clauze de prelungire a înțelegerii cu Pandurii le au fundașul Erico da Silva (100.00 de euro) și atacantul Alex dos Santos (80.000 de euro).

„Suntem în discuții cu mulți”

Deși problema prelungirii contractelor pentru mai mulți dintre jucătorii de la Pandurii nu este încă nici pe departe rezolvată, oficialii clubului de fotbal gorjean nu neglijează deloc nici varianta achizițiilor „din afară”. Numai că nici aici responsabilii pandurilor nu par să se grăbească deloc, mergând pe varianta jucătorilor liber de contract sau așteptând scăderea pretențiilor din partea fotbaliștilor. „Suntem în perioada discuțiilor. Vedem ce jucători pleacă, ce jucători rămân, ce jucători mai aducem, dar nu ne grăbim. Abia am luat pauză, stăm și noi să vedem ce se mai întâmplă. Suntem în discuții cu mulți, nu pot să spun cu cine. Stăm, discutăm, vedem soluțiile. Nu trebuie să ne grăbim acum. Piața e mare, sărăcia e mare… Or să rămână mulți pe dinafară”, susține președintele C.A. al clubului Pandurii Târgu Jiu, Mihai Prunariu. Chiar dacă nu se grăbesc deloc cu transferurile, oficialii gorjeni nu dus însă lipsă de soluții pentru a încerca întărirea lotului antrenat de Petre Grigoraș. Atât conducerea, cât și tehnicianul au venit deja cu câteva propuneri concrete: „Să zicem că am un jucător despre care eu cred că este foarte bun, are și Daniel (n. red. – secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi) unul, are și Grigoraș, dar trebuie să-i vedem. Nu pot să aduc eu unul acum și apoi să spună Grigoraș: «Păi, mi l-a adus Prunariu peste capul meu!» și apoi nu-l bagă”, a dezvăluit Mihai Prunariu.

Se caută întăriri pentru 3 compartimente

Cum ultima parte a sezonului 2013-2014 a arătat slăbiciunile pandurilor, responsabilii clubului gorjean, în frunte cu antrenorul Petre Grigoraș știu deja acum care ar fi soluțiile pentru a alcătui din nou un lot competitiv. Un fundaș, un mijlocaș și un atacant par a fi dezideratele lui Grigoraș pentru perioada de vară: „Am mai avea nevoie, în funcție de cine va rămâne, de un fundaș, de un mijlocaș, dar și de un atacant pentru a fi acoperiți pentru sezonul următor. De fapt, pe aceste profiluri se încadrează și jucătorii nominalizați de mine, pe care i-am propus conducerii. Este adevărat, ei sunt jucători liberi de contract, dar pe unii dintre ei îi cunosc destul de bine și cred că s-ar încadra în echipa pe care ar trebui să contăm în campionatul viitor. În rest, ar mai fi posibil să mai luăm ceva și în timpul perioadei de pregătire, dacă vom găsi și doar dacă, evident, va fi peste nivelul jucătorilor din lotul pe care îl avem”, susține tehnicianul pandurilor.

loading...
Loading...

Citește și

Pandurii Târgu Jiu revine pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu sâmbătă, 23 noiembrie, împotriva Concordiei Chiajna

Pandurii Târgu Jiu va juca sâmbătă, în etapa a 19-a a Ligii a doua Casa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: