O fată în vârstă de 15 ani reclamă că a fost obligată de un adolescent să se prostitueze

O fată de 15 ani din Alexandria reclamă că a fost obligată, de către prietenul ei, tot de vârstă de 15 ani, să întreţină relaţii sexuale cu alţii. Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a deschis un dosar de proxenetism in rem.

Pe numărul de urgenţă 112, poliţiştii teleormăneni au fost alertaţi de mama unei tinere de 15 ani din Alexandria că aceasta este obligată să se prostitueze.

Femeia şi fiica ei au ajuns la poliţia din Alexandria, fiind audiate în prezenţa unei echipe de psihologi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman.

Din audieri a reieşit că adolescenta a fost obligată de însuşi prietenul ei, un tânăr de aceeaşi vârstă cu ea, să întreţină relaţii sexuale contra-cost cu alţii.

Comisarul Iulian Orbeşteanu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Teleorman a declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un caz inedit, întrucât tânărul acuzat este un adolescent de 15 ani.

„Sesizarea s-a făcut pe 112. Persoana care a făcut sesizarea, împreună cu fiica ei, a fost adusă la sediul poliţiei. S-a întocmit dosar penal pentru proxenetism, pentru faptă, nu pentru persoană. Poliţiştii desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor în cauză. Fata are 15 ani, i s-au luat declaraţii în prezenţa psihologului, pentru că e minoră, dar şi mamei, care a făcut sesizarea. Ea spune că a întreţinut relaţii sexuale contra-cost, fiind determinată de prietenul ei, care are aceeaşi vârstă cu ea“, a declarat Orbeşteanu.

Investigaţiile continuă sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este Sergiu Sgurescu, în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.