O finanțare de câteva milioane de euro pentru Spitalul Rovinari, pusă în PERICOL!

Neînțelegerile din Consiliul Local Rovinari sunt departe de a fi încheiate, primarul Robert Filip, a declarat faptul că spitalul din oraș riscă să piardă o finanțare de câteva milioane de euro dacă toți cei șase consilieri locali PNL nu se prezintă la ședința de îndată. „Reprezentanții PNL din Consiliul Local Rovinari continuă să boicoteze toate eforturile conducerii Primăriei de dezvoltare a orașului și de creștere a nivelului de trai al locuitorilor lui.

Astfel, toți cei șase consilieri locali PNL au refuzat să participe la ședința de îndată a Consiliului Local, convocată de primarul Robert Dorin Filip în data de 9 noiembrie a.c.
Prin absența de la ședință a consilierilor liberali, nu s-a întrunit numărul minim de voturi necesar promovării unor proiecte deosebit de importante pentru oraș.
Astfel, Spitalul Orașului Rovinari riscă să piardă o finanțare de câteva milioane de euro, care urma să fie cheltuită pentru achiziționarea de tehnică medicală modernă. De aceea, întrucât suntem pe punctul de a depăși termenele fixate de finanțatori, voi convoca o nouă ședință de îndată în 12 noiembrie a.c., în speranța că vor fi votate proiectele de hotărâre fără de care investițiile de la spital nu vor putea fi realizate.
De asemenea, din cauza absenței de la ședință a celor șase consilieri liberali, a fost blocată pentru moment investiția grupului de firme MOVEOS, care intenționa să creeze în perioada imediat următoare alte 800 de locuri de muncă la Rovinari.
Vă reamintesc că MOVEOS a creat deja 280 de locuri de muncă, și că și-a dovedit interesul pentru a continua investițiile in Rovinari, si pentru crearea altor sute de locuri de muncă, prin achiziționarea mai multor terenuri. Din păcate, iresponsabilitatea manifestată continuu de consilierii liberali este de natură să îngreuneze eforturile investitorilor din grupul de firme MOVEOS.
În cadrul aceleiași ședințe, au fost, totuși, aprobate proiecte de hotărâre indispensabile implementării programelor de modernizare a sistemului de iluminat public și a transportului în comun.
Prin intermediul acestui comunicat de presă, adresez președintelui PNL Gorj, Dan Vîlceanu, un apel la responsabilitate, și-l rog să-și trimită consilierii la ședințe, și să nu mai boicoteze dezvoltarea orașului Rovinari” apare într-un comunicat de presă.

loading...
Loading...

Citește și

FOST PREMIER, ATACAT de un PRIMAR PSD din Gorj

Ion Bârcă îi critică dur pe deputaţii Victor Ponta şi Alin Văcaru după ce Partidul …

Un comentariu

  1. Au Doamne ….ai ramas fara Mos Nicolae …nu mai ai banuti de jucarii…ufffff….lasa ca iei 10 % din alta parte …nu mai fi suparat ca vine Mos Gerila ….pui mic si Urecheat ce esti….Ba esti prost?!…Ba esti nebun?!…
    Chiar si asa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.