O fostă angajată la Ministerul Dezvoltării câştiga aproape 500.000 de lei pe an

Fostul secretar general şi consilier la Ministerul Dezvoltării Ionela Stoian a avut venituri anuale de 493.608 lei, însemnând 41.134 lei lunar, echivalentul a 8.600 euro, potrivit declaraţiei de avere din 2019. Veniturile acumulate provin şi din funcţii deţinute în consilii de administraţie, notează Mediafax.ro.

Ionela Stoian a fost secretar general în perioada în care Ministerul Dezvoltării era condus de Paul Stănescu, iar apoi a fost consilier în cadrul instituţiei, când ministru era Daniel Suciu.

Veniturile Ionelei Stoian însumează 493.608 de lei pe an (103.000 de euro), aceasta ocupând diferite funcţii în administraţia publică centrală.

Conform declaraţiei de avere din acest an, afişată pe site-ul Ministerului Dezvoltării, veniturile lunare ale Ionelei Stoian însumează aproximativ 41.134 de lei (8.629 de euro), după cum urmează:

-110.752 de lei, venit anual pentru funcţia de secretar general la Ministerul Dezvoltării, adică 9.229 de lei lunar. În anul 2016, când ocupa funcţia de director general în cadrul Ministerului Dezvoltării, venitul anual era de 105.857 de lei.

– 48.245 de lei, venit anual, pentru funcţia de consilier la Ministerul Dezvoltării, însemnând 4.020 de lei lunar.

– 15.276 de lei, venit anual, ca membru al Consiliului Administrativ al ANL, adică 1.273 lunar.

– 7.104 de lei, venit anual, ca membru al comisiei de atestare, disciplină şi soluţionare a contestaţiilor, tot în cadrul Consiliului de Administrare al ANL, adică 592 de lei lunar.

– 239.628 de lei, venit anual, pentru funcţia de membru în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări din cadrul Eximbank, mai exact 19.969 de lei lunar.

– 24.564 de lei, venit pe an, ca membru în Consiliul de Administraţie al S.C. Neptun Olimp (Agenţie de turism), adică 2.047 de lei lunar.

-39.036 de lei, venit anual, pentru funcţia de administrator special la S.C. Uzina Mecanică Sadu (fabrică de armament şi muniţie), mai exact 3.253 de lei lunar.
sursa: realitatea.net

 

loading...
Loading...

Citește și

Carne și făină, confiscate de POLIŢIŞTII din cadrul SICE

La data de 11 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice …

Un comentariu

  1. Pensia medie este de 1300 lei/lunar,adica 15600 lei/an, in 32 de ani se ajunge la nivelul de 500000 lei (cinci sute miii lei) cat a avut persoana pe un an, cu functie in Guvern , despre care mentionati in articol, salariul mediu este de 5000 lei/salariat, adica 60 de mii/an/salariat, adica un salariat cu salariul mediu ii trebuie 8 ani sa castige cat a castigat acea persoana de la Guvern. Mergem inainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: