O ICOANĂ făcătoare de MINUNI din Gorj, dusă în capitală!


Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Grabnic Ascultătoare”, a fost adusă la Bucureşti de la Mănăstirea Lainici pentru a participa la manifestările religioase dedicate Duminicii Ortodoxiei. Icoana va fi aşezată, spre închinare enoriaşilor, vineri, 23 februarie 2018, începând cu ora 13.00, la Biserica Icoanei.

Totodată, vor fi puse spre închinare credincioșilor din capitală şi părticele din moaştele sfinţilor Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Irodion de la Lainici, Sebastian, precum şi ale sfinţilor Protasie, Chervasie, Celsie şi Nazarie.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Grabnic Ascultătoare”, este adusă la Bucureşti de la mănăstirea Lainici, din judeţul Gorj, şi a fost dăruită lăcaşului de cult românesc de preoţii de la mănăstirea Dochiariu, de la Sfântul Munte Athos.

Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor religios – culturale intitulat „ICOANA – FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, fiind organizat de Centrul Cultural „Mihai Eminescu” împreună cu Primăria Sectorului 2, Protoieria Sector II Capitală şi Parohia Icoanei. Biserica Icoanei va găzdui cea de-a XI-a ediţie a Duminicii Ortodoxiei, care se va desfăşura la Biserica Icoanei, în perioada 19 – 26 februarie 2018, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Ce minuni a făcut icoana

Această icoană este cel mai important odor al Mănăstirii Dochiariu, de la Sfântul Munte Athos, din Grecia. Aceasta a fost pictată în secolul al XI-lea, în timpul Sf. Neophitos, unul dintre fondatorii mănăstirii. În lume mai sunt cinci copii ale acestei icoane: trei în Grecia, una în Georgia şi, din anul 2006, una în România, la Lainici. Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” a făcut şi face multe minuni. Ea este cunoscută că este grabnic ascultătoare pentru familiile creştine, îndeosebi pentru mamele care îşi doresc prunci, pentru cei bolnavi de boli grele, precum şi pentru orbi, cărora le-a redat vederea, dar şi pentru ologi, pe care i-a făcut să meargă. Ultima minune consemnată s-a întâmplat în decembrie 2016, atunci când un tânăr în vârstă de optsprezece ani, din oraşul Strumica (Macedonia), care suferea grav de bâlbâială, a vizitat Mănăstirea Dochiariu pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic ascultătoare”. Când tânărul, care nu mai vorbise înainte şi care scotea doar sunete neinteligibile, a intrat în mănăstire şi a stat lângă „Grabnic ascultătoarea”, icoana făcătoare de minuni, el a început brusc să plângă şi să strige în limba sa maternă: „Maică Maria, dă-mi sănătate!”. Persoanele care îl însoţeau şi îi cunoşteau viaţa tânărului, au rămas uimite. După rugăciunea pe care un călugăr din Dochiariu a citit-o netulburat, tânărul macedonean s-a adresat tuturor celor prezenţi, s-a rugat împreună cu ei şi a spus: „Vă mulţumesc tuturor, acum mă simt foarte bine.”

loading...
Loading...

Citește și

Un tren nou al CFR a staționat în Gara Târgu-Jiu! Noul mijloc de transport, de înaltă clasă

Compania de stat CFR Călători a anuntat, vineri, ca noul Mers al Trenurilor 2019-2020 va …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: