O importantă companie va crea sute de noi locuri de muncă în Rovinari

Edilul din Rovinari, Robert Dorin Filip, a reușit să creeze 800 de noi locuri de muncă prin atragerea unui investitor important. Este vorba de o fabrică de sisteme de siguranță auto, care va funcționa într-o hală de producție din oraș de peste 8000 de metri pătrați. Valoarea investiției se ridică la 20 de milioane de euro.

„Țin să mulțumesc managerilor companiei AUTOLIV pentru că au ales să investească în Rovinari. Decizia dumneavoastră ne reconfirmă faptul că în zona Rovinari există forță de muncă profesionistă și că noi, ca autorități locale, punem în aplicare o strategie eficientă de atragere a investitorilor.
Totodată, țin să asigur managerii companiei AUTOLIV că Primăria Rovinari le va acorda în continuare tot sprijinul pentru materializarea proiectelor pe care le dezvoltă în această zonă.
Nu în ultimul rând, deschiderea unei noi fabrici care presupune alte 800 de noi locuri de muncă reprezintă pentru mine, ca primar, garanția că din ce în ce mai puțini localnici vor migra în căutare de locuri de muncă și că tot mai mulți rovinăreni se vor întoarce acasă. Oamenii buni fac orașul sa râdă !”, a conchis primarul orașului Rovinari, Robert Dorin Filip.

loading...
Loading...

Citește și

Noua reprezentanţă RAR Gorj inaugurată IERI. Vezi cum arată noul sediu și cât a costat!

Noua reprezentanță din județul Gorj al Registrului Auto Român a fost inaugurată duminică la Târgu-Jiu. …

2 comentarii

  1. Castiga bani cu sondaje
    Pentru participarea la sondaje primeşti între 0.20€ si 2,5€ pentru un sondaj
    Bonus la inregistrare 1,50 Euro
    Inscrie-te aici, e gratuit si usor!
    https://bit.ly/27Y30zS

  2. Da halatul?…halatul cat costa?….adica spaga…bonusul…premierea lui Urechila?…sau pe parcurs mai cate o caramida…un contract cu firma cumnatului….Cristi parca…lasa ca merge si asa…bai esti prost?…bai esti nebun?…chiar fara interes?…chiar si asa !…doar vin alegerile bre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.