O insulă norvegiană ar putea deveni primul teritoriu fără fus orar din lume

Insula norvegiană Sommarøy, unde soarele nu apune vreme de 69 de zile pe an, ar putea deveni primul teritoriu fără fus orar din lume, potrivit cnn.com, citat de Mediafax.

Sommarøy, Insula Verii, este situată la aproximativ 320 de kilometri de cercul polar arctic, iar aici soarele străluceşte pe cer din 18 mai până pe 26 iulie, respectiv 69 de zile.

Noaptea polară durează din noiembrie până ianuarie, motiv pentru care, în aceste luni de vară, localnicii încearcă să profite cât mai mult de lumină, fără a ţine cont de timpul convenţional/ ora oficială. La mijlocul „nopţii”, poţi vedea copii jucându-se şi oameni care îşi renovează casele, de exemplu.

Cei aproximativ 300 de localnici au semnat o petiţie pentru a declara insula teritoriu fără fus orar şi, săptămâna trecută, s-au întâlnit cu un membru al Parlamentului norvegian pentru a preda lista cu semnături şi a discuta despre provocările practice şi legale ale iniţiativei.

Locuitorii insulei, unde pescuitul şi turismul sunt principalele industrii, speră că astfel vor avea o mai mare flexibilitate în ceea ce programul şcolar şi cel de lucru.

sursa: descopera.ro

loading...
Loading...

Citește și

Furtul celui mai admirat tablou din lume, în care hoţul a devenit patriot pentru ţara lui

Pe 22 august 1911 era descoperit furtul tabloului ”Mona Lisa” de Leonardo da Vinci, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: